What a miracle! Rudolf Giuliani vorbește cu glasul PSD-ALDE

Nu sunt jurist, nu intru în Protocoalele Înțelepților Justiției.

Însă ureche muzicală am și nu pot să nu observ că scrisoarea deschisă a lui Rudolf Giuliani adresată președintelui României Klaus Iohannis și altor înalți oficiali români transcrie aproape cuvânt cu cuvânt punctul de vedere PSD-ALDE.

Nici cu fostul șef al SRI, George Maior, momentan ambasadorul României la Washington, nu pot fi de acord. Rudolf Giuliani nu e un băiat de mingi, e în continuare unul dintre avocații președintelui Donald J. Trump, o legendă și o voce puternică a actualului regim.

Nu vreau decât să vă spun o poveste, pe care am citit-o într-una dintre cărțile lui Malaparte (a nu se confunda cu Bonaparte, e taman pe dos), nu mai știu în care dintre ele. O poveste care s-a întors astăzi pe plaja minții mele, cum se întorc înecații din larg.

La Adrianopol (Edirne, pentru cei care s-au născut după 1829), vegeta spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial un consul dezabuzat.

(Dacă răsfoiți imagini în gând, Edirne e orașul acela pe care, de oriunde l-ai privi, se văd cele patru minarete ale capodoperei lui Mimar Sinan, moscheea Selimiye. Edirne, penultima capitală a Imperiului Otoman).

După apusul soarelui, consulul se punea pe băut. Și ca să n-o facă precum melancolicii, de unul singur, se așeza în fața oglinzii. În odaie mirosea a praf de molii, a bomboane fondante și a tutun de Latakia.

Consulul bea cu un aer grav, aproape solemn, ore întregi, ascultând curgerea fină a nisipului în oglinzi.

La lumina lămpii, cotoarele cărților sclipeau sarcastic.

Bea tacticos, urmărind cum se preling irizările uleioase în tăietura de briliant a cristalului greu de Bohemia.

Ore întregi, căutând să scape de zgomotul bazarului zilei, care încă îi țiuia în scoicile urechilor.

Bea cu metodă până spre zori…

… Și se ducea la culcare doar în clipa când chipul din oglindă începea să râdă cu sughițuri.