Yıldırım: „Îi vom zgâria pe ochi pe cei care au pus ochii pe pământul nostru!”

Yıldırım: Îi vom zgâria pe ochi pe cei care au pus ochii pe pământul nostru!
Publicat: 19/09/2016, 09:15
Actualizat: 09/01/2020, 03:10
De fapt, cei doi, lucrând împreună de o groază de ani, par a fi uneori una și aceeași persoană – când ErdoÄŸan era primarul Istanbulului, Yıldırım (constructor de nave, de meserie) a fost șeful navigației, când ErdoÄŸan a ajuns prim-ministru, l-a numit pe Yıldırım ministrul Transporturilor, când ErdoÄŸan a fost ales președinte, l-a ales consilier-șef pe Yıldırım. Astăzi, Yıldırım e Marele Vizir al Sultanului ErdoÄŸan. Mâna dreapta și mâna stângă, vocea și căutătura veneratului său stăpân. Marile proiecte de infrastructură ale Turciei sunt gândite de ErdoÄŸan și realizate, întocmai și la timp, de Yıldırım.
Premierul a vizitat provincia AÄŸrı unde, la DoÄŸubayazıt, a avut loc, în urmă cu trei zile, un atentat terorist al PKK soldat cu zece morți, dezlănțuind fulgere într-un discurs public.
„Ei vor să transforme Turcia în Siria sau Irak, prin cooperarea cu puteri străine. Uită, totuși, un singur lucru: aici nu e Siria sau Irak. Aceasta este Anatolia!”.
„Ei” sunt kurzii, iar „puterile străine” sunt statele care sprijină din aer kurzi sirieni și irakieni împotriva Daesh, în frunte cu americanii.
„Uitați-vă la situația sirienilor și a irakienilor în absența unui conducător. Zece milioane de oameni au fost rupți de rosturile lor. Lacrimi și durere! Același lucru i se pregătește și Turciei. Ei se hrănesc din teroare, în scopul de a diviza Turcia. Fac un joc murdar! Dar nu vă lăsați înșelați – mâine va fi mai bine decât astăzi (…) Îi vom zgâria pe ochi pe cei care au pus ochii pe pământul nostru!”.
Retorică orientală, veți spune. În parte, aveți dreptate. Nu trebuie să ne sperie aripările unui premier care transmite mesajul de intimidare al președintelui.
Dar – cu o Uniune Europeană slăbită, dezbinată și debusolată, – mesajul cu accente horror al lui Binali Yıldırım ne poate ridica măcar o sprânceană. Gândiți-vă doar că, dacă chiar se supără, turcii mai deschid o dată conducta cu refugiați.
Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriză colosală la ora 9:00. Cele 2 județe care s-au mobilizat...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de...