Prima pagină » Puterea Gândului » Zâmbetul premierului-marionetă

Zâmbetul premierului-marionetă

Zâmbetul premierului-marionetă
Sigur, nu mai e, de ceva timp, un secret sau o curiozitate, faptul că guvernul, propus astăzi votului Parlamentului, este unul al lui Liviu Dragnea, personal. Cu toate acestea, cu cât este scos mai des în public, ca să lase impresia că are și el rostul lui, premierul desemnat, Sorin Grindeanu, devine „tot mai" invizibil.

N-o să-i plângem, aici, de milă, tânărului Grindeanu, el însuși foarte conștient de postura ingrată în care se află. „Bănățeanul așezat”, care refuza, nu cu mult timp în urmă, chiar și numai să ia în calcul prezența sa într-un guvern Dragnea, acoperit, declarând că nu-și va părăsi fotoliul de șef al CJ Timiș, și-a asumat, în cele din urmă, riscul de a accepta, complezent, rolul de avatar al liderului, lăsându-se, abrupt, depersonalizat de prezența imediată a șefului și, mai ales, de tonul și aerul revendicativ ale acestuia.

Dragnea nu are de gând, și nu a intenționat, vreo secundă, nici măcar prefăcându-se pentru poză, pe sub zâmbetul său cinic, să-i dea cel mai mic grad de autonomie, premierului de casă.

Astăzi, la prezentarea echipei de miniștri, a fost limpede că și lui Sorin Grindeanu îi vine, tot mai greu, să accepte umilința de a fi devenit un „prim-ministru consumabil”, chiar dacă, peste ani, titulara de șef al guvernului îi va apărea în CV.   

Cu o mină mai mult îngândurată – ca să nu spun marcată de o anume tristețe -, decât pătrunsă de „solemnitatea” situației, apăsat, poate, și de iminenta apropiere a momentului întrebărilor adresate de presă, care va fi sporit ridicolul, inclusiv prin plasarea întrebărilor malițioase de genul „am voie să răspund eu?!”, lansate, mustăcind, de Dragnea, care îl vor lăsa fără cuvinte, Grindeanu a arătat cu totul altfel, față de ziua nominalizării.

Atunci, zâmbetele sale dese, emotive, crispate ca un rictus cu repetiție, marcând stări dintre cele mai diverse, cu precădere pozitive, lăsau impresia că aparțin unui om cu care soarta fusese generoasă.

Astăzi, Grindeanu a părut că, între timp, și-a înțelesese, în profunzime, rostul de premier-marionetă.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK – MARIAN SULTĂNOIU

Dincolo de toate, însă, ceea ce, pe mine, unul, m-a lăsat cu gura căscată, a fost cinismul cu care Dragnea a completat răspunsul lui Grindeanu la întrebarea „Dumneavoastră ați propus vreun ministru, în această echipă?”: „Doamna Shhaideh a fost luată în echipă, la cererea domnului Grindeanu!!”.

Chiar așa? Părerea mea este că Sevil Shhaideh a fost chemată la echipă de Liviu Dragnea, ca să fie premierul acoperit dintre el și prim-ministrul marionetă.

Sincer vorbind, chiar și eu am remarcat că, atunci când liderul PSD răspundea întrebărilor adresate lui Grindeanu, acesta din urmă a strâns de vreo două ori din dinți, și s-a uitat, măcar o dată, sugestiv și nemulțumit, într-o parte. În consecință, e bine să fii, mereu, vigilent!

Cât despre formula: stați liniștiți la locurile voastre că „eu îmi asum răspunderea pentru întreaga echipă”, rostită de Dragnea, la ocazii, ce-ar trebui să înțelegem?!Că, dacă vor fi derapaje în actul de guvernare, liderul își va asuma răspunderea și va prelua, cu celeritate, frâiele guvernării?!

Ei, așa da!

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?