Ziua care a trecut ca o săgeată prin fața ochilor mei

Nu mai trebuia să-mi forțez sinapsele pentru a găsi mutări decisive. Pentru Kerber, Muguruza sau Stephens. Totul a curs firesc. Am uitat de haterii care mă luau peste picior cu glumițe ieftine. Am uitat de sângele care-mi șiroia prin pantofi la antrenamente sau de vremea în care pedalam în gol. Și am avut și surprize. Glasul enervant al sirenei de Poliție mi-a dat fiori. Crezusem că Mercedesul se grăbea ca la raliu, dar fusese doar o farsă fină pusă la cale de Ministerul de Interne. Și de campioana olimpică la spadă, Loredana Dinu. Am fost amendată pentru depășirea vitezei la… seriviciu.

Am simțit că lumea mă iubește.

Și cele 20.000 de suflete de pe Arena Națională. Am trecut în grabă prin intestinele gigantului din mijlocul Bucureștiului și m-am umplut de speranță. Am văzut oameni tineri. Familii cu copii. Fețe fericite. Ochi care-și doreau parcă să-mi spună ceva. 20.000! I-am simțit aproape. Am devenit solista unui cor încropit ad-hoc. Îmi ardeau obrajii. Și genunchii îmi spuneau: Du-te! Du-te! Du-te!

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

A fost ziua care m-a chinuit plăcut. Mai voiam doar niște plopi umbroși. Mi-era dor de fiecare pală de vânt unduită prin perdelele de la geam. Și m-am răsfățat. Mi-am luat vreo trei zile libere.

Acum vreo 50 de ani, pe 11 iunie 2018. A fost ziua care a trecut ca o săgeată prin fața ochilor mei. Dar a fost și ziua care m-a încărcat definitiv pentru celelalte trofee de Mare Șlem care aveau să vină. Îmi strâng inima amintirile astea. Nu vreau să plâng. Marea e aceeași. Doar luna o stăpânește. Valurile sunt acum inaudibile.

Ai adormit, frumoasa mea. Parcă a ațipit și ceasul ăsta vechi de la mâna mea. E 12 noapte și, azi, tu, nepoțica mea, îți sărbătorești ziua. 11 iunie 2068.

Mâine te vei duce din nou la antrenament. Așa cum făceam și eu. Chiar și-n zilele mele de naștere. Dar mâine vei avea cu tine, în termobeg, ceva albastru. Patina timpului n-a ocolit-o. Dar sper să-ți aducă noroc. E o rochița dragă mie. Cea purtată în finala de la Paris. Aceeași pe care am luat-o pe mine, în grabă, în fața a 20.000 de oameni. Ei și toți cei care m-au privit mi-au dat puterea să-ți povestesc ție, de ziua ta, toate astea.