Ziua în care nimeni nu va plânge după tine

Publicat: 11/12/2016, 08:40

Vânzătorii de țară, Soros și oculta useristo-daciano-tehnocrată, gay-ii gata să ne fure copiii i-au făcut să-și scuipe în sân pe oamenii lor, pregătiți în block starturi să pună mâna pe ștampilă să alunge satanele. Oamenii ălorlalți au trolat pe Facebook. Uite-i cum ies din mocirlă cu , ,. Ăilalți, cei mai mulți, își pansează resemnarea cu un share cu pisicuțe, mai interesante decât orice cioloș, dragnea, nicușor.

Vezi tabloul? Trăim în lumea lor perfectă, nu în a noastră.

Înjură-mă încă o dată. Înainte să-mi spui că nu se poate și nu contează, citește, dacă nu ai apucat data trecută, următoarea istorioară pe care judec că nu-i prea târziu să o republic.

„În urmă cu peste 20 de ani, când de ceva vreme entuziasmul democrației aproape că pălise sub bâta tovărășească a minerilor, m-am nimerit în următoarea situație: o modificare legislativă votată „în necunoștință de cauză”, cum a explicat senin senatorul Sergiu Nicolaescu, introducea o serie de prevederi aberante în legea învățământului, intervenind brutal în autonomia universitară și punându-i pe mulți dintre studenții la stat în situația de a renunța la studii. Ne-am întâlnit atunci, vreo 40, în fața rectoratului Universității din București. Am încercat să vorbim cu rectorul, Emil Constantinescu la acea vreme, care din postura de viitor candidat la prezidențiale, ne-a aruncat un cinic „sunteți în campanie electorală” și s-a făcut nevăzut în spatele ușilor. Am stabilit atunci ca fiecare să-și anunțe colegii și seara, la 20 fix, să ne întâlnim la Grozăvești și să blocăm podul. Zis și făcut. La 20 fix m-am prezentat la locul de întâlnire. Surpriză însă, pe pod la Grozăvești: eu, Romeo și Florin, eu studentă la Litere, ei la Teologie. Am stat mai bine de jumătate de oră, în frig, așteptând să mai vină și alții. Nimeni. Nu tu telefoane, nu tu facebook, nu tu twitter. Aveam doar o portavoce și, deși se făcuse târziu, am luat decizia să ne încercăm norocul în căminele studențești din Grozăvești și Regie. Noi trei și o portavoce. În aproape o oră câteva mii de studenți erau în stradă. Am pornit în marș până la căminele Moxa, via Cotroceni. Următoarele săptămâni am rămas în stradă, greva din 1995 fiind ultima mare mișcare de protest studențească, care a adunat zeci de mii de manifestanți în toate centrele universitare din țară. În final, politicienii au dat înapoi.

Nu mi-a părut rău niciun moment pentru decizia pe care am luat-o, deși asta a însemnat și tunuri cu apă, bâtele scutierilor și fugăreala cu jandarmii prin mijlocul Bucureștiului. Nu știu ce s-ar fi întâmplat, dacă atunci, pe pod la Grozăvești, aș fi decis să plec acasă. Știu sigur un singur lucru că atunci a fost ziua în care am decis să nu mai trăiesc în lumea lor”.

Dacă ai ajuns până aici, nu-i greu. Uită-te în oglindă! Îl vezi pe Dragnea? Arde-i o ștampilă! Îl vezi pe Nicușor! Arde-i o ștampilă! O vezi pe Udrea? Arde-i o ștampilă! Te vezi pe tine? Arde-i pe toți!

Stai acasă? Nimeni nu va plânge după tine. De multă vreme, nici nu le mai pasă. Ai lor ajung mereu la vot.

Asta-i lumea lor perfectă.

#HaiLaVot

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”