Prima pagină » Război în Ucraina » AIEA, avertisment pentru Rusia și Ucraina. „Incident serios la centrala nucleară de la Zaporojie”

AIEA, avertisment pentru Rusia și Ucraina. „Incident serios la centrala nucleară de la Zaporojie”

AIEA, avertisment pentru Rusia și Ucraina. „Incident serios la centrala nucleară de la Zaporojie”
AIEA, avertisment pentru Rusia și Ucraina. „Incident serios la centrala nucleară de la Zaporojie”

Un nou atac cu drone asupra centralei electrice de la Zaporojie (Ucraina) a crescut riscul unui „accident nuclear major”, a avertizat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Rusia susține că Ucraina se află în spatele atacului, despre care a spus că a rănit trei persoane. Ucraina a negat orice legătură, notează BBC.

Uriașa centrală nucleară, ocupată de Rusia, are șase reactoare și se află în prima linie a conflictului.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a ONU a avertizat în mod repetat împotriva unor astfel de atacuri, notează sursa citată.

Șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că atacul de duminică a fost „nesăbuit” și „o escaladare majoră”, avertizând în legătură cu riscul unui accident nuclear.

Aflată în sudul Ucrainei, centrala de la Zaporojie este cea mai mare centrală atomică din Europa. Forțele ruse au capturat-o la scurt timp după lansarea invaziei și mențin controlul încă de atunci.

Instalația a încetat să mai genereze energie în 2022, dar are nevoie de o furnizare constantă de energie electrică pentru a răci unul dintre reactoarele sale, care se află într-o stare de „conservare la cald”, ceea ce înseamnă că nu este complet deconectat.

AIEA, care are o echipă de experți la Zaporojie, a confirmat „impactul fizic al atacurilor cu drone” asupra centralei, inclusiv la unul dintre reactoare.

Administrația rusă a centralei a transmis că nivelurile de radiații sunt normale și că nu au existat daune grave asupra complexului.

Potrivit organismului ONU, atacurile nu au compromis siguranța nucleară, dar a avertizat că „acesta este un incident grav și are potențialul de a submina integritatea sistemului de izolare al reactorului”.

Rusia și Ucraina se acuză reciproc

Grossi a precizat că au existat „cel puțin trei lovituri directe” asupra „structurilor principale de izolare a reactorului”.

„Acest lucru nu se poate întâmpla. Nimeni nu poate beneficia sau obține niciun avantaj militar sau politic de pe urma atacurilor împotriva instalațiilor nucleare”, a declarat oficialul.

Atât Rusia, cât și Ucraina, se acuză reciproc că au bombardat centrala și că riscă să provoace un accident nuclear grav.

Administrația rusă a uzinei a declarat că forțele armate ale Ucrainei sunt în spatele atacului, dar Ucraina a negat acuzațiile.

„Ucraina nu a fost implicată în provocări armate în zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Informații ucrainene, Andrii Yusov, pentru Ukrainska Pravda. Fabrica este „ocupată ilegal de Rusia”, a adăugat el.

Yusov a acuzat Rusia că pune în pericol instalația nucleară, populația civilă și mediul, prin lansarea unor lovituri asupra centralei în sine.

Luna trecută, AIEA a anunțat că echipa sa de experți de la centrală a auzit explozii în fiecare zi, timp de o săptămână.

„De mai bine de doi ani, siguranța și securitatea nucleară în Ucraina sunt în pericol constant. Rămânem determinați să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta la minimizarea riscului unui accident nuclear care ar putea dăuna oamenilor și mediului, nu numai în Ucraina”, declara Grossi la acea vreme.

Sursa foto: Profimedia

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune