Apel disperat la donații pentru soldații ruși: „Analgezice puternice, bandaje, seringi, insulină, novocaină, lidocaină. Acceptăm șosete, căciuli, mănuși, lenjerie termică, țigări”
Oficialii locali din regiunea Belgorod din Rusia, de la granița cu Ucraina, au înființat puncte de colectare unde rușii pot dona de șosete, medicamente și conserve pentru militarii ruși care luptă în Ucraina, potrivit mesajelor oficialilor consultate de Reuters.
Oficialii le-au spus locuitorilor că militarii ruși au deja tot ce le trebuie, dar că cetățenii și-au exprimat dorința de a ajuta, iar administrațiile locale au decis să răspundă acestor dorințe, relatează Reuters.
Un oficial local a spus într-un mesaj că scopul este de a oferi trupelor confort pentru a-și completa proviziile de bază.
La aproape o lună de la începutul invaziei, progresele militare ruse au încetinit, iar liniile de aprovizionare sunt blocate de trupele ucrainene, ceea ce duce la probleme de logistică, potrivit statelor membre NATO și guvernului Ucrainei. Kremlinul susține însă că operațiunea merge conform planurilor.
Un anunț lipit cu bandă adezivă pe ușa unui magazin alimentar din districtul Koroșanski, din regiunea Belgorod, spunea că au fost înființate puncte de colectare în clădirea administrației locale din satul din apropiere, Șliahovo. Un localnic a văzut anunțul sâmbătă și a trimis o fotografie agenției Reuters.
„Prieteni, chiar acum pentru armata noastră cel mai important lucru sunt medicamentele: analgezice puternice, medicamente pentru răceală, comprimate pentru tuse, bandaje, seringi, insulină, novocaină, lidocaină. Acceptăm, de asemenea, articole de igienă personală, șosete, căciuli, mănuși, lenjerie termică, țigări, lanterne”, potrivit anunțului.
O persoană care a răspuns luni la telefon la primăria din Șliahovo a spus că donațiile pentru armată pot fi trimise la clădirea administrației.
Ministerul apărării de la Moscova, administrația regiunii Belgorod și administrația satului Șliahovo nu au răspuns la solicitarea Reuters de a comenta anunțul.
Șefii administrației din alte trei localități din regiunea Belgorod au informat locuitorii prin intermediul rețelelor sociale încă din 27 februarie că au deschis puncte de colectare pentru militari.
Guvernatorul regiunii Belgorod, Viacheslav Gladkov, a trimis un mesaj similar locuitorilor pe 3 martie. Toți cei patru oficiali au spus în mesajele lor, postate pe rețeaua socială VK, că armata are proviziile de care are nevoie.
„Dar au nevoie de sprijinul nostru și de o simplă atenție umană: chiar acum au nevoie de un strop de confort, pentru a-și apăra patria”, a scris Ghenadi Bondarev, șeful administrației din Graivoron. A solicitat, printre atele, apă, alimente neperisabile și cereale.
Unii dintre șefii de raion au spus că, în paralel cu ajutorul pentru militari, strâng donații pentru civilii care au fugit din calea luptelor.
Oficialii din cele trei districte încă strâng provizii pentru militari, au spus angajații administrației. Reuters nu a putut verifica în mod independent amploarea donațiilor trimise.
În orașul Belgorod, șeful unei asociații locale a trimis săptămâna trecută un mesaj pe un grup al localnicilor, cerând ajutor pentru trupe.