Prima pagină » Război în Ucraina » Cel puţin cinci femei din regiunea Kiev au depus plângeri la Poliţie acuzând că au fost violate de militari ruşi

Cel puţin cinci femei din regiunea Kiev au depus plângeri la Poliţie acuzând că au fost violate de militari ruşi

Cel puţin cinci femei din regiunea Kiev au depus plângeri la Poliţie acuzând că au fost violate de militari ruşi

Cel puţin cinci femei din regiunea Kiev au depus plângeri la Poliţie acuzând că au fost victime ale violurilor militarilor ruşi, a declarat şeful Poliţiei Regionale Kiev, Andrei Nebitov, pentru AGERPRES.

Potrivit oficialului ucrainean, faptele de viol sunt înscrise în categoria crimelor de război şi sunt cercetate alături de serviciile secrete ale Ucrainei, de procurori, dar şi de organismele internaţionale.

„Avem şi crime de ordin sexual. Am primit sesizări de la cinci femei. Aceste proceduri se află în derulare, conform legii. Toate anchetele au fost transmise serviciilor secrete ale Ucrainei. A fost stabilită persoana care a comis această infracţiune, a fost pusă sub acuzare, a fost dată în urmărire şi, din informaţiile care apar pe reţelele sociale, aflăm că această persoană a fost lichidată. Este cetăţean al Federaţiei Ruse, militar rus, pe nume Romanov”, a afirmat Nebitov.

Andrei Nebitov precizează că, în prezent, peste 300 de echipe de anchetatori lucrează în dosare privind săvârşirea de crime de război.

Peste 1.250 de civili ucraineni au fost ucişi de armata rusă în regiunea Kiev, iar dintre acestea, cele mai multe au fost comise în raionul Bucea, acolo unde au fost numărate 1.090 de cadavre.

„Poliţia se ocupă doar de cauzele civile, cazurile cu militari şi soldaţii Federaţiei Ruse fiind instrumentate de Ministerul Apărării. Până astăzi, au fost descoperite corpurile a 1.254 de civili care au murit în urma acţiunilor militare pe teritoriul regiunii Kiev, în urma agresiunii armatei ruse. Cel mai mare număr de morţi este, din păcate, în localitatea Bucea. În Bucea au fost găsite cadavrele a 418 oameni, iar în întreg raionul Bucea – 1.090 de cadavre. În raionul Brovarî au fost găsite peste 120 de cadavre. Mai puţin – în jur de 40 de cadavre au fost găsite în Vîşgorod. Bucea face parte din oraşele noi din jurul Kievului, cu un număr mare de locuitori. Numărul de locuitori nu poate fi comparat cu cel din Vişgorod, în care majoritatea populaţiei locuieşte la sate”, a afirmat Andrei Nebitov.

Şeful Poliţiei Regionale din Kiev susţine că majoritatea populaţiei ucise la Bucea a fost împuşcată. Mai mult, oficialul a precizat că sunt peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruşi.

„La Bucea au fost mulţi morţi pentru că aici a fost concentrată şi multă armată rusă şi, din păcate, aici foarte mulţi oameni au fost împuşcaţi. Aş vrea să menţionez că, în urma cercetărilor efectuate de criminalişti, mai mult de 650 de oameni au fost împuşcaţi. Deci putem constata că mai mult de 50% dintre cei decedaţi au fost împuşcaţi cu pistoale şi puşti automate, cu arme cu lunetă şi de aici tragem concluzia că armata rusă nu a luptat contra forţelor militare ucrainene, ci contra populaţiei civile. În urma cercetărilor efectuate, din cei 1.254 de morţi, mai mult de 300 de victime au decedat din cauza minelor”, a adăugat oficialul Poliţiei din Kiev.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?