Consulatul german a fost lovit de o rachetă rusească, în timpul bombardamentului din Kiev

Publicat: 10 10. 2022, 13:59
Actualizat: 10 10. 2022, 14:03
Atac cu rachete rusești asupra Kievului / Sursa foto: Twitter

Clădirea în care este sediul consulatului german din Kiev a fost lovită de o rachetă rusească.

Nu este clar dacă cineva a fost ucis sau rănit în urma atacului, a anunțat agenția de știri Reuters, care citează Ministerul de Externe al Germaniei.

O rachetă a lovit la doar 850 m de Ambasada României. Aurescu: „Personalul e în siguranță”

Ministerul de Externe al României, Bogdan Aurescu, condamnă atacul de luni al trupelor ruse asupra capitalei Uncrainei. El spune că o rachetă a lovit la doar 850 de metri de Ambasada României din Kiev. „Personalul e în siguranță”, adaugă sursa citată.

„Condamn cu fermitate atacurile cu rachete ale Rusiei împotriva obiectivelor civile din centrul Kievului și alte orașe din Ucraina, în încălcarea flagrantă a dreptului umanitar internațional, care a dus la pierderea de vieți omenești. Mă bucur că personalul Ambasadei României este în siguranță, chiar dacă unul dintre atacuri a lovit la doar 850 m de sediul său”, scrie pe Twitter Bogdan Aurescu.

I strongly condemn RU missile strikes against civilian objectives in #Kyiv‘s centre &other 🇺🇦cities, in blatant violation of int’l humanitarian law, resulting in loss of human lives. Glad that the personnel of RO🇹🇩 Embassy is safe, even if one strike hit only 850m away of its HQ.

— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) October 10, 2022

8 civili, uciși de asaltul trupelor ruse în Kiev

Opt civili au fost uciși și 24 răniți în urma loviturilor cu rachete din această dimineață de la Kiev, a declarat un consilier al ministrului ucrainean de interne. Loviturile arată că Rusia „încearcă să ne distrugă și să ne șteargă de pe fața pământului”, afirmă președintele Volodimir Zelenski, citat de Mediafax.

Șase mașini au luat foc în urma atacului și peste 15 vehicule au fost avariate, a declarat Rostyslav Smyrnov, consilier al ministrului ucrainean de interne, într-o postare pe Facebook. El a adăugat că 30 de lucrători ai serviciilor de urgență și șase unități de intervenție au participat la locul incidentului din districtul Shevchenkivskyy din Kiev.

 

Primarul Kievului, Vitaliy Klitschko, afirmă că rachetele au lovit „infrastructura critică” din oraș. „Capitala este atacată de teroriștii ruși!” adaugă Klitschko într-o postare pe Telegram.

Într-o postare pe Telegram, președintele Zelenski subliniază exploziile din Kiev, Zaporizhzhia și Dnipro, spunând că „alarma aeriană nu se potolește în toată Ucraina”.

„Din păcate, există morți și răniți”, adaugă el, înainte de a-și îndemna compatrioții să rămână în adăposturi.

Urmărește cele mai noi informații din a 229-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO