Cristian Diaconescu, despre discursul lui Vladimir Putin de Ziua Victoriei: „Se întorc coșciugele acasă și e foarte greu să recâștigi încrederea populației”
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu spune, în contextul discursului președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu ocazia paradei de Ziua Victoriei de la Moscova, că liderul de la Kremlin nu a făcut altceva decât să găsească justificări pentru războiul și genocidul din Ucraina.
Pe de altă parte, spune Diaconescu, într-un interviu la Digi24, este destul de dificil să câștigi încrederea populației atunci când apar probleme economice și când pierderile sunt tot mai mari în rândul forțelor ruse.
„Suntem într-un război hibrid, în care manipularea și dezinformarea sunt foarte sus la Moscova, în condițiile în care nu există justificare pentru genocidul din Ucraina. S-a adresat propriului popor, apelând la nostalgia post-sovietică, pe ideea că toată lumea e contra lor. Putin și-a construit o atitudine care să fie la nivelul mesajului și ceremonialului organizate. Nervozitatea în ce privește decidenții din jurul lui Putin e tocmai o subliniere legată de la ce premise a plecat în campania contra Ucrainei și contra Occidentului”, a declarat Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu: Sunt foarte puțini cei care cred că războiul este justificat
Fostul ministru de Externe mai spune că războiul din Ucraina va produce efecte negative asupra Rusiei, iar aceste efecte, care deja se fac resimțite, îi vor îngreuna lui Vladimir Putin misiunea de a covinge populația că această campanie militară este justificată.
„Se întorc coșciugele acasă și e foarte greu să recâștigi încrederea populației în orice fel, mesajul militar în mod categoric va urma.
Din punct de vedere al Occidentului, situația devine tot mai complicată pentru Federația Rusă, Putin știe că problemele economice se vor răsfrânge la nivel cetățeanului și nostalgia post sovietică nu va mai fi suficientă.
Și societatea rusă are oameni capabili să înțeleagă ce se întâmplă. În absența unor succese strategice în relația cu Occidentul și militară privind agresiunea din Ucraina e foarte greu să compensezi, în condițiile în care la raft nu se mai găsesc ulei și zahăr, iar rubla nu mai e funcțională nicăieri”, mai spune Diaconescu.
Luni, 9 mai, în Rusia este sărbătorită Ziua Victoriei, ocaziei cu care autoritățile de la Moscova au organizat o paradă militară de amploare.
„Ziua Victoriei este sacră pentru noi, luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru. Au încercat să ne amenințe într-un mod inacceptabil. Nu vom renunța niciodată la dragostea pentru patria mamă din respect față de înaintașii noștri. S-a iscat un sentiment de rusofobie în lume.
Nu vom uita niciodată lecțiile din cel de-al doilea Război Mondial și ne vom aminti mereu de cei care s-au sacrificat (moment de reculegere). Dragi camarazi, viața fiecărui soldat și ofițer este o tragedie și o pierdere irecuperabilă pentru familiile lor, organizațiile vor face tot pentru ajutorarea familiilor răniților din operațiunea militară. Azi luptați pentru securitatea și siguranța țării noastre, valorile țării noastre, o Rusie puternică și independentă este ceea ce ne dorim”, a declarat, cu această ocazie, președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Liderul rus și-a încheiat discursul la parada de Ziua Victoriei de la Moscova în aplauzele a mii de militari, în Piața Roșie.