Prima pagină » Război în Ucraina » FOTO-VIDEO | Mama Lizei, fetița cu sindrom Down care a fost ucisă în atacul de la Vinița, nu a aflat că fiica ei a murit. „Dacă îi spunem, o vom pierde”

FOTO-VIDEO | Mama Lizei, fetița cu sindrom Down care a fost ucisă în atacul de la Vinița, nu a aflat că fiica ei a murit. „Dacă îi spunem, o vom pierde”

Liza, fetița cu sindrom Down care a fost ucisă în atacul de la Vinița / Sursa foto: Instagram

Mama Lizei, fetița de 4 ani cu sindrom Down care a fost ucisă în atacul de la Vinița, nu a aflat că fiica ei nu mai este. Medicii se tem să o confrunte cu adevărul. „Dacă îi spunem, o vom pierde”, spun ei.

Femeia a reușit să își recapete cunoștința, în urma rănilor suferite din cauza atacului cu bombe. Ea a reușit să vorbească cu medicul care o supraveghează și are o singură întrebare: „Unde este Liza mea?”

Medicul i-a spus că fetița este internată într-un spital regional.

„El nu îi spune adevărul. Spune că nu va suporta să afle asta. Dacă îi spune că fetița a murit, vor fi două înmormântări”, a explicat bunica Lizei, citată de presa internațională.

Deși trăiau într-o țară aflată în război, încercau să ducă o viață cât de cât normală.

23 de oameni au murit în atacul cu rachete asupra orașului Vinița, aflat în centrul Ucrainei. Printre ei, se numără doi băieți de 7 și 8 ani și Liza, fetița de 4 ani cu sindrom Down care tocmai ieșise de la tratament din clinica bombardată. 

Liza și mama ei au făcut fotografii într-un lan de lavandă acum o săptămână.

Deși trăiau într-o țară aflată în război, încercau să ducă o viață cât de cât normală. De altfel, mama fetiței a postat chiar în dimineața atacului un video, în care apărea alături de fiica ei.

Liza avea 4 ani și sindrom Down, dar părinții și-au dorit ca ea să se bucure de viață ca orice alt copil. Totul s-a terminat când trei rachete rusești au lovit orașul ucrainean Vinița. Fetița a fost una dintre victime.

Olena, soția lui Volodimir Zelenski, și-a adus aminte că a întâlnit-o pe Liza Crăciunul trecut. A postat pe Twitter un clip și a povestit cât de mult a impresionat-o fetița ucisă acum de armata lui Putin la Vinița.

Viața Lizei a fost povestită de mama ei pe Instagram și pe Tiktok. Irina a scris că știa că va avea un copil cu sindrom Down încă de când era gravidă, dar a decis să păstreze copilul. Pozele de pe rețelele sociale erau calea prin care se lupta cu prejudecățile.

„Fata avea sindrom Down, dar era foarte isteață, foarte atentă. Mama ei avea mare grijă de ea. I-a dat fetei toată inima, tot sufletul și toată dragostea. Realizările fetei au făcut-o foarte fericită pe mamă și pe toată familia”, a declarat Valeria Korol, logoped la clinica unde era îngrijită Liza, citat de Digi 24.

Zelenski: Atacul de la Viniţa a demonstrat încă o dată că Rusia trebuie recunoscută ca stat terorist

Rachete rusești au lovit clădiri civile și un centru cultural din orașul Vinița, în centrul Ucrainei, ucigând cel puțin 23 de persoane – inclusiv trei copii – și rănind alte zeci, în ceea ce președintele Volodimir Zelenski a numit „un act deschis de terorism”.

Atacul de la Vinița, departe de liniile de front ale războiului, a avut loc dimineața, când străzile erau pline de oameni. Un submarin rusesc din Marea Neagră a tras rachete de croazieră Kalibr asupra orașului, a scris adjunctul șefului biroului prezidențial ucrainean, Kyrylo Timoșenko, pe aplicația de mesagerie Telegram.


Armata rusă nu a confirmat imediat lovitura, dar Margarita Simonyan, șefa rețelei de televiziune rusești controlate de stat RT, a declarat pe canalul său din aplicația de mesagerie că oficiali militari i-au spus că o clădire din Vinița a fost vizată pentru că adăpostea „naziști” ucraineni.

Vinița este unul dintre cele mai mari orașe din Ucraina, cu o populație de 370.000 de locuitori. Mii de persoane din estul Ucrainei, unde Rusia și-a concentrat ofensiva, au fugit acolo de la începutul războiului.

Urmărește cele mai noi informații din a 143-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și