Gabriela Firea, despre copiii ucraineni care fug din calea bombardamentelor: ”Aproape 40.000 de copii au găsit refugiu în România”

Publicat: 04 05. 2022, 10:49

Războiul din Ucraina este departe de a fi încheiat, Vladimir Putin se pregătește pentru a celebra ziua de 9 mai, în pofida tuturor acuzațiilor care i se aduc la nivel mondial, iar refugiații ucraineni trăiesc drama de a fi obligați să își părăsească orașele și casele pentru a scăpa de bombardamentele armatei ruse.

Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – notează în mediul online că peste 40.000 de copii ucraineni au ajuns în România din momentul în care Putin a ordonat așa-zisa ”operațiune militară specială” în Ucraina.

Printre acești copii, 31 au ajuns în țara noastră singuri, iar responsabilitatea față de ei este cu atât mai mare. Gabriela Firea anunță, astfel, că ministerul pe care îl coordonează, împreună cu UNICEF și nu numai, lucrează la implementarea unei aplicații informatice pentru înregistrarea tuturor copiilor ucraineni aflați în România.

Copiii ucraineni fugiți din calea bombardamentelor trăiesc adevărate drame. În România, au găsit refugiu aproape 40.000 de copii care au trecut granița cu unul dintre părinți sau neînsoțiți. 31 de copii au ajuns chiar de unii singuri pe pământ românesc.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, colaborează cu UNICEF România, Salvati Copiii și Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil pentru dezvoltarea și adaptarea unei aplicații informatice pentru înregistrarea tuturor copiilor ucraineni aflați în România, indiferent dacă aceștia sunt sau nu alături de familiile lor”, scrie Gabriela Firea.

”Prin proceduri clare știm fiecare pas al copiilor aflați în grija statului. La fel, trebuie să avem informații și despre locul unde se află toți copiii ucraineni rămași în România, chiar dacă aceștia sunt alături de părinți și rude. Așa vom putea interveni în cazul apariției unor situații de risc pentru copii, dar le vom putea garanta și accesul la educație, servicii medicale sau sociale”

Gabriela Firea

”De la începutul conflictului militar, aproape 2.700 de copii neînsoțiți au fost luați în evidențe”

După începerea războiului din Ucraina, aproape 2.700 de copii ucraineni au fost luați în evidențele statului român, mai precizează Gabriela Firea, iar aproape 1.400 de copii au fost îngrijiți și cazați în România.

În ceea ce privește aplicația dezvoltată de UNICEF, aceasta a fost deja folosită cu succes în cazul altor state care s-au confruntat, din nefericire, cu dramele războaielor.

Aplicația dezvoltată de UNICEF a fost utilizată cu succes în cazul altor state confruntate cu situații similare, pe fondul afluxului de persoane refugiate din cauza războiului. De asemenea, continuăm colaborarea cu organizația Salvați Copii pentru a avea profesioniști în domeniul protecției drepturilor copilului printre persoanele care lucrează cu copiii din Ucraina.

În grija statului sunt în acest moment 255 de copii din sistemul de protecție al Ucrainei. De la începutul conflictului militar, aproape 2.700 de copii neînsoțiți au fost luați în evidențele serviciilor sociale din România.

Cei mai mulți, doar au tranzitat cu succes România printr-o colaborare eficientă între Ambasada Ucrainei, minister, autoritățile locale și cele guvernamentale. Vreau să le mulțumesc autorităților locale pentru mobilizarea exemplară și pentru felul în care au găzduit copiii ucraineni care aveau ca destinație finală Turcia.

”Aproape 1.400 de copii, jumătate dintre ei din instituțiile de protecție specială din regiunea Dnipetrovsk – lângă Mariupol și Donetsk – au fost cazați și îngrijiți în România printr-o mobilizare deosebită a autorităților administrației publice locale și a societății civile din cele două județe”

Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse


Citește și: