Jens Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura câțiva ani
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a renunțat la dorința sa de a avea control asupra întregului teritoriu al Ucrainei.
Din acest motiv, războiul din Ucraina ar putea dura „luni, chiar ani”, a mai spus Jens Stoltenberg, după cum informează ziare.com.
„Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie, de asemenea, să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre”, a declarat Stoltenberg înaintea începerii unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai statelor NATO.
Totodată, secretarul general al NATO a mai spus că Moscova pregătește o ofensivă în estul Ucrainei pentru a prelua controlul asupra regiunii Donbas și pentru a realiza o legătură terestră între această zonă și peninsula Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014.
Jens Stoltenberg: Trupele ruse se regrupează pentru a ataca sudul și estul Ucrainei
Cu o zi înainte, Stoltenberg spunea că Rusia nu renunță la ofensivă în Ucraina, ci se va concentra asupra preluării totale a regiunii Donbas în următoarele săptămâni.
„Observăm mișcări semnificative de trupe (ruse) care părăsesc regiunea Kievului, se regrupează, se reînarmează și își refac proviziile, pentru a se concentra asupra estului Ucrainei. În săptămânile care urmează, ne așteptăm ca Rusia să preseze asupra estului și sudului Ucrainei, pentru a încerca să preia complet regiunea Donbas și să creeze un culoar pe uscat către Crimeea ocupată”, a spus șeful NATO.
Aceeași strategie o anticipează și Statul Major al armatei ucrainene, care a arătat marți că trupele ruse se regrupează pe teritoriul Rusiei şi se pregătesc pentru o operaţiune ofensivă în estul Ucrainei.