Jurnalist AFP, UCIS în Ucraina, lângă Bahmut

Publicat: 10 05. 2023, 07:43

Arman Soldin, jurnalist al agenției AFP, a fost ucis marţi după-amiază, 9 mai, într-un atac cu rachete în estul Ucrainei. Informația a fost făcută publică de colegii care îl însoțeau.

Soldin era coordonatorul video al AFP în războiul din Ucraina.

Soldin, al 11-lea reporter ucis în Ucraina

Bombardamentul cu rachete Grad a avut loc în jurul orei locale 16:30, în împrejurimile oraşului Ceasov Iar, situat în apropiere de Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei.

Jurnalistul, în vârstă de 32 de ani, se afla acolo însoțit de patru colegi, care au scăpat cu viață. Ei se deplasau împreună cu un grup de soldaţi ucraineni când au fost surprinşi de atacul rachetelor.

„Agenţia, în ansamblu, s-a prăbuşit”, a declarat directorul general al AFP, Fabrice Fries.

„Moartea lui este o reamintire groaznică a riscurilor şi pericolelor cu care se confruntă jurnaliştii în fiecare zi când relatează despre conflictul din Ucraina” – Fabrice Fries, director general AFP

Phil Chetwynd, șeful diviziei Știri a AFP, a salutat memoria unui jurnalist „curajos, creativ şi tenace”: „Lucrarea genială a lui Arman a însumat tot ceea ce ne face mândri de jurnalismul AFP în Ucraina”.

Jurnalist reporter de imagine cu experienţă, aflat anterior la post la Londra, Arman Soldin era coordonatorul video în Ucraina din septembrie 2022 şi se deplasa pe front în mod constant. De asemenea, el a făcut parte din echipa AFP care a acoperit chiar primele zile ale invaziei ruse.

„Arman era entuziast, energic, curajos. A fost un adevărat reporter de teren, mereu pregătit să plece, chiar şi în cele mai dificile zone”, a declarat directoarea AFP pentru Europa, Christine Buhagiar.

Arman Soldin a fost recrutat la Roma în 2015, ca stagiar, înainte de a se alătura biroului din Londra, în acelaşi an. Era cetăţean francez de origine bosniacă, născut la Saraievo.

El este al 11-lea reporter ucis în Ucraina de la începutul războiului, la 24 februarie 2022, potrivit datelor furnizate de ONG-urile RSF şi CPJ.