LIVE | Război în Ucraina, ziua 212: Un fost prim-ministru al Rusiei anunță sfârșitul: „Regimul lui Putin se va prăbuși în maximum doi ani!” / Zelenski îi îndeamnă pe ruși să se răscoale: „Protestați! Ripostați! Fugiți!”

Publicat: 23 09. 2022, 08:02
Actualizat: 23 09. 2022, 08:51
Sursa FOTO: wikimedia.org

Mihail Kasianov, fost prim-ministru al Rusiei, anunță sfârșitul pentru „Țarul” de la Kremlin. „Regimul lui Putin se va prăbuși în maximum doi ani!”. Între timp, Volodimir Zelenski le cere rușilor să se răscoale împotriva actualei puteri de la Moscova, care a ordonat mobilizarea populației pentru războiul din Ucraina.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 08:00 – Într-un interviu acordat Daily Mail, Mihail Kasianov a ținut să-i liniștească pe britanici afirmând că amenințarea președintelui Vladimir Putin cu folosirea armelor nucleare este o „cacealma” și că regimul său „se va prăbuși în maximum doi ani”.

Mihail Kasianov a fost primul premier pe care l-a numit Putin când a preluat puterea în Federația Rusă. El a condus Guvernul între 2000 și 2004, după care a trecut în Opoziţie. Anul acesta, pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina și fiindcă l-a criticat în trecut pe „Țarul” de la Kremlin, Kasianov a fugit din Rusia în Occident și s-a ascuns într-o locație necunoscută.

„În ceea ce privește mobilizarea, nu este o cacealma. În ceea ce privește potențiala utilizare a armelor nucleare, cred că este o cacealma”, susține Kasianov. Despre organizarea referendumurilor în regiunile ocupate din Ucraina, fostul premier este de părere că Vladimir Putin urmărește „să recunoască părțile ocupate ale Ucrainei ca teritoriu rusesc și să le spună apoi liderilor occidentali: «Sunt gata să folosesc arme nucleare pentru a apăra teritoriul suveran rus». Dar mă îndoiesc foarte mult că dl. Putin va folosi armele nucleare pentru că realizează că pentru liderii occidentali este același lucru, indiferent dacă există anexarea și recunoașterea, natura războiului nu s-ar schimba”.

Debarcarea și sfârșitul lui Vladimir Putin vor urma, firesc, cursul războiului – Rusia pierde, zice Kasianov, iar Putin va fi mazilit! „Potențialul militar al armatei ucrainene va crește și va avea un avantaj decisiv pe câmpul de luptă, iar asta în final va duce la schimbarea situației și, după cum cred, la prăbușirea regimului lui Putin”.

Despre viitorul președinte al Federației Ruse, Mihail Kasianov are un scenariu pregătit: „Cred că Putin ar putea, cumva, să nominalizeze un fel de succesor, dar acest succesor nu va fi un lider real al țării, ci va fi pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce, desigur, ar duce la prăbușirea regimului. Atunci, inevitabil, vor fi alegeri democratice, dar va dura un timp, nu va fi mâine, nu peste șase luni, ci peste doi ani. În această perioadă, Putin pleacă undeva, pleacă, nu știu, în resortul Lacul Baikal sau în China”.

UPDATE ora 07:00 – Pe de altă parte, în ultima sa luare de poziție, liderul Ucraina le-a cerut rușilor să se răscoale împotriva conducerii țării.

Volodimir Zelenski a făcut un apel la cetățenii ruși spunându-le că a sosit momentul să-l debarce pe Vladimir Putin, dar și la soldații Moscovei, cu mesajul „Fugiți sau predați-vă!”.

Le voi explica rușilor în limba rusă ce se întâmplă.

55.000 de soldați ruși au murit în acest război în șase luni. Zeci de mii sunt răniți și mutilați. Vreți mai mult? Nu? Atunci protestați! Ripostați! Fugiți sau predați-vă în captivitate ucraineană! Acestea sunt opțiuni pentru ca voi să supraviețuiți.

Decizia Rusiei de a se mobiliza este o recunoaștere sinceră a faptului că armata lor de personal, care a fost pregătită timp de decenii pentru a invada o țară străină, nu a putut rezista și s-a prăbușit. Iar acum, datorită mobilizării, războiul Rusiei împotriva Ucrainei pentru majoritatea cetățenilor ruși nu este ceva la televizor sau pe Internet, ci ceva care a intrat în fiecare casă rusească.

Tocmai la faptul că Ucraina este puternică reacționează conducerea rusă, care își schimbă tactica și încearcă să atragă și mai mulți cetățeni și resurse rusești în război”, afirmă Zelenski, într-un mesaj publicat pe canalul său de Instagram.

Citește evoluțiile războiului din ultimele zile: