Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE | Război în Ucraina, ziua 251: Prețul grâului a crescut puternic în toată lumea după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

LIVE | Război în Ucraina, ziua 251: Prețul grâului a crescut puternic în toată lumea după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

LIVE | Război în Ucraina, ziua 251: Prețul grâului a crescut puternic în toată lumea după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

Preţurile grâului au crescut puternic luni, la nivel global, după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, weekendul trecut, care permitea navigarea în siguranţă a navelor ucrainene. Contractul pentru grâul cu livrare în decembrie, tranzacţionat la Chicago Board of Trade, a crescut cu 5,5%, până la 8,75 dolari pe buşel, după ce a atins în timpul tranzacţiilor un maxim de 8,93 dolari pe buşel. Preţurile porumbului şi soiei au crescut, de asemenea, dar într-o măsură mai mică, contractele futures pentru porumb avansând cu 1,3% şi cele pentru soia cu 0,9%.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 13:00 – EXCLUSIV | Analistul israelian Ely Karmon: ”Noua cooperare militară între Rusia și Iran amenință securitatea Occidentului. Ucraina ar dori sistemul de apărare antirachetă, dar Israelul nu îi poate vinde Iron Dome”

Ely Karmon, doctor în științe politice israelian și cercetător la Institutul Internațional de Luptă împotriva Terorismului (ICT) de la Herzliya, din Israel, specializat în implicarea Iranului în sponsorizarea terorismului șiit și în operațiunile agresive ale regimului islamic de la Teheran pentru influențele sale la nivel regional, analizează, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gândul, implicațiile apropierii Iranului de Rusia.

UPDATE ora 10:00 – Oamenii din Kiev stau la coadă ca să ia apă de la cișmelele publice după bombardamentele de luni

Locuitorii Kievului trec prin situații din ce în ce mai dificile. Stau la rând ca să ia apă de la cișmelele publice, după ce rușii au lansat 50 de rachete asupra capitalei Ucrainei. În Harok, călătorii au rămas blocați ore întregi în metrou sau în tramvaie.

Președintele Rusiei a declarat că nu este tot ce ar fi putut face armata sa, sugerând că ar putea urma și alte acțiuni.

Citește întreaga știre aici…

UPDATE ora 08:00 – Preşedintele rus Vladimir Putin cere Ucrainei să garanteze siguranţa navelor care folosesc coridorul pentru exportul de cereale, acuzând o „ameninţare” după un atac care a vizat flota rusă din Crimeea

„Ucraina trebuie să garanteze că nu va exista nicio ameninţare la adresa siguranţei navelor civile”, a declarat Putin într-o conferinţă de presă, acuzând Kievul că a folosit coridorul de cereale pentru atac şi că aceasta a justificat retragerea sa din acordul privind exporturile ucrainene.

„Acest atac a fost lansat de Ucraina împotriva navelor Flotei Mării Negre (…) Ei au creat un pericol pentru navele noastre şi navele civile”, a continuat el, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Este o ameninţare pentru navele noastre şi navele civile”, a adăugat Putin, subliniind în acelaşi timp că Rusia nu s-a retras din acordul privind exporturile de cereale ucrainene, ci l-a „suspendat”.

Miniştrii de externe rus şi turc, Serghei Lavrov şi Mevlut Cavusoglu au abordat problema luni, într-o convorbire telefonică potrivit Moscovei.

Rusia a declarat duminica trecută că a recuperat rămăşiţele unei drone utilizate cu o zi înainte pentru a ataca flota sa din Sevastopol, în Crimeea, susţinând că aceste drone au folosit coridorul de securitate dedicat transportului de cereale şi că una dintre ele ar fi putut fi lansate de pe „o navă civilă” închiriată în cadrul Iniţiativei de la Marea Neagră.

UPDATE ora 07:00 – Prețul grâului au crescut puternic luni, la nivel global, după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră

Preţurile grâului au crescut puternic luni, la nivel global, după retragerea Rusiei din acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, weekendul trecut, care permitea navigarea în siguranţă a navelor ucrainene, transmite CNBC.

Contractul pentru grâul cu livrare în decembrie, tranzacţionat la Chicago Board of Trade, a crescut cu 5,5%, până la 8,75 dolari pe buşel, după ce a atins în timpul tranzacţiilor un maxim de 8,93 dolari pe buşel.

Preţurile porumbului şi soiei au crescut, de asemenea, dar într-o măsură mai mică, contractele futures pentru porumb avansând cu 1,3% şi cele pentru soia cu 0,9%.

Creşterile vin după ce Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă implicarea în Iniţiativa privind cerealele din Marea Neagră, care a permis exportul de produse agricole vitale din mai multe porturi ucrainene, notează News.ro.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și