LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 170 – Ambasadorul Rusiei la ONU acuză Ucraina de „atacuri criminale” asupra centralei Zaporojie / Medvedev, mesaj la adresa Occidentului: „Să nu uităm că și Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidentele se pot întâmpla și acolo”

LIVE TEXT | Război în Ucraina, ziua 170 – Ambasadorul Rusiei la ONU acuză Ucraina de „atacuri criminale” asupra centralei Zaporojie / Medvedev, mesaj la adresa Occidentului: „Să nu uităm că și Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidentele se pot întâmpla și acolo”
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 12/08/2022, 14:00
Actualizat: 12/08/2022, 15:01

Ziua 170 de război în Ucraina. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă joi la solicitarea Rusiei pentru a dezbate situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie. Ambasadorul Rusiei la ONU a acuzat Ucraina de „atacuri criminale” asupra centralei, controlată de Rusia. Pe de altă parte, Departamentul de Stat american afirmă că oficiali ruși s-au antrenat în Iran în ultimele săptămâni, ca parte a unui acord de transfer de drone între cele două țări. Autoritățile americane au anunțat încă de luna trecută că au informații potrivit cărora Iranul se pregătește să livreze Rusiei câteva sute de drone, inclusiv modele capabile să poarte arme, iar oficiali ruși au mers în Iran pentru a vedea astfel de echipamente.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE ora 15:00 – Medvedev, amenințare voalată la adresa Occidentului: „Să nu uităm că și Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidentele se pot întâmpla și acolo”

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a lansat vineri o amenințare voalată la adresa aliaților occidentali ai Ucrainei, care au acuzat Rusia că a creat riscul unei catastrofe nucleare prin staționarea de forțe în jurul centralei ucrainene Zaporojie, relatează Reuters.

Ucraina a acuzat Rusia că a tras asupra orașelor ucrainene de la acest amplasament, știind că forțele ucrainene nu pot risca să riposteze. Kievul spune că Moscova a bombardat ea însăși zona, în timp ce dă vina pe Ucraina.

La rândul său, Rusia spune că Ucraina este cea care a bombardat centrala.

„Ei [Kievul și aliații săi] spun că este Rusia. Evident, este un nonsens 100%, chiar și pentru publicul stupid rusofob”, a scris Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, pe canalul său Telegram, citat de G4Media.

„Ei spun că se întâmplă din pură întâmplare, ca și cum ‘nu am fi vrut’”, a adăugat el. „Ce pot să spun? Să nu uităm că și Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidentele se pot întâmpla și acolo”.

Dmitri Medvedev, un nou avertisment: „Orice încercare de intruziune în Crimeea este o declaraţie de război împotriva ţării noastre”
Sursa foto: Profimedia

UPDATE ora 14:00 – „Situaţia este gravă” la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, bombardată, avertizează directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi a avertizat în Consiliul de Securitate al ONU că ”situaţia este gravă” în Centrala Nucleară Zaporijjea şi a cerut un acces în centrala pe care Moscova şi Kievul se acuză reciproc că au bombardat-o, relatează AFP, citată de News.ro.

„Situaţia este gravă şi AIEA trebuie să fie autorizată să-şi desfăşoare misiunea la Zaporijjea cât mai rapid posibil”, a subliniat Rafael Grossi într-o reuniune de urgeanţă a Consiliului de Securitate al ONU, joi, convocată de Rusia.

UPDATE ora 13:00 – Putin l-a destituit din funcție pe comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, după exploziile de la baza militară din Crimeea

Comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Osipov, care se afla în această funcţie din 2019, a fost destituit joi de preşedintele rus Vladimir Putin, în urma exploziilor devastatoare de marţi de la baza aeriană din Novofiodorovka, unde staţiona Regimentul 43 de asalt naval – principala componentă aeriană de atac a Flotei ruse din Marea Neagră, anunţă vineri media ucrainene, citând canale Telegram proruse din Sevastopol, oraş-port din Crimeea anexată de Rusia în 2014.

Cel puţin opt avioane de luptă au fost distruse în urma deflagraţiilor, pe care Ministerul rus al Apărării le-a numit accidentale, în timp ce surse occidentale consideră că în spatele acestora ar putea fi forţe speciale ucrainene sau rezistenţa ucraineană din spatele frontului, potrivit publicaţiei Focus, citată de Agerpres.

UPDATE ora 12:00 – Atacuri asupra regiunii Harkov

Forțele ruse au lansat, în noaptea de joi spre vineri, mai multe atacuri asupra regiunii Harkov, conform guvernatorului regional Oleg Sinegubov, citat de The Guardian.

Oficialul ucrainean a scris pe Telegram că rușii au lansat patru rachete de la Belgorod, iar în jurul orei 03.00 două rachete au lovit o instituție de învățământ din districtul Slobid din Harkov.

De asemenea, potrivit oficialului ucrainean, o femeie de 51 de ani a fost ucisă în raionul Zolociv din regiunea Liov.

UPDATE ora 11:00 – Ministrul ucrainean al Apărării anunță că în Ucraina au ajuns alte lansatoare multiple de rachete M270 trimise de Marea Britanie

Regatul Unit a promis, Regatul Unit a livrat”, a scris Olecsii Reznikov pe Twiiter, adăugând că în curând vor ajunge și alte „cadouri” pentru armata ucraineană.

UPDATE ora 10:30 – Rusia controlează resurse naturale-cheie ale Ucrainei în valoare de peste 12 trilioane de dolari

Rusia controlează acum resurse naturale-cheie ale Ucrainei în valoare de cel puțin 12,4 trilioane de dolari, inclusiv zăcăminte de combustibili și minerale, potrivit unei analize realizate de compania canadiană SecDev pentru The Washington Post, citat de Digi 24.

Dacă Kremlinul ar reuși să anexeze zonele ucrainene cucerite în timpul invaziei, Kievul ar pierde aproape două treimi din depozitele sale, se arată în raport, lăsând țara fără pilonii săi economici esențiali.

UPDATE ora 10:00 – Pierderile suferite de armata Rusiei


UPDATE ora 09:00 – Zelenski: Ceea ce se întâmplă acum în jurul centralei ce la Zaporojie este una dintre cele mai mari crime ale statului terorist

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut comunităţii internaţionale să reacţioneze imediat pentru a determina plecarea ruşilor de la centrala nucleară de la Zaporojie, pe care au ocupat-o şi care este ţintă a bombardamentelor.

„Toată lumea trebuie să acţioneze mult mai rapid şi mai dur. Şi mai ales după ce Rusia a recurs la şantaj nuclear neascuns. Ceea ce se întâmplă acum în jurul centralei ce la Zaporojie este una dintre cele mai mari crime ale statului terorist. Astăzi, pe teritoriul centralei, în imediata vecinătate a instalaţiilor nucleare a fost înregistrat un alt bombardament al Rusiei.

Rusia a trecut din nou printr-o altă scară în istoria mondială a terorismului. Nimeni altcineva nu a folosit o centrală nucleară atât de evident pentru a ameninţa întreaga lume şi pentru a pune anumite condiţii. Şi absolut toată lumea ar trebui să reacţioneze imediat pentru a expulza ocupanţii de pe teritoriul centralei nucleare. Acesta este un interes global, nu doar o nevoie ucraineană. Subliniem acest lucru la toate nivelurile – de la Consiliul de Securitate al ONU până la contactele între state. Numai retragerea completă a ruşilor de pe teritoriul centralei şi restabilirea controlului deplin al Ucrainei asupra situaţiei din jurul centralei vor garanta restabilirea securităţii nucleare pentru întreaga Europă”, a spus el, citat de News.ro.

Volodimir Zelenski respinge o eventuală încetare a focului fără ca Ucraina să își recupereze teritoriile pierdute în fața Rusiei
Sursa foto: Profimedia

UPDATE ora 08:00 – Zelenski, supărat pe oficialii săi: „Este iresponsabil să divulgi informaţii despre planurile noastre pentru titluri zgomotoase”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi oficialilor guvernamentali să nu mai vorbească cu reporterii despre tacticile militare ale Kievului împotriva Rusiei, afirmând că astfel de remarci sunt „sincer iresponsabile”.

În urma unor explozii majore care au distrus marţi o bază aeriană rusă din Crimeea, ziarele New York Times şi Washington Post au citat oficiali neidentificaţi care au afirmat că forţele ucrainene sunt responsabile. Guvernul de la Kiev, pe de altă parte, a refuzat să spună dacă a fost în spatele exploziilor, informează Reuters, citat de Mediafax.

„În război cu siguranţă nu este momentul pentru vanitate şi declaraţii zgomotoase. Cu cât veţi divulga mai puţine detalii despre planurile noastre de apărare, cu atât mai bine va fi pentru punerea în aplicare a acestor planuri de apărare”, a declarat Zelenski într-un discurs.

„Dacă vreţi să generaţi titluri zgomotoase, acesta este un lucru sincer iresponsabil. Dacă doriţi victoria Ucrainei, este altceva, şi ar trebui să fiţi conştienţi de responsabilitatea pe care o aveţi pentru fiecare cuvânt pe care îl spuneţi despre planurile de apărare sau de contraatac ale statului nostru”, a mai spus președintele.

Zelenski a adresat aceste comentarii oficialilor de stat, locali şi militari, precum şi altor persoane despre care a spus că vorbesc despre evenimentele de pe front.

UPDATE ora 07:00 – Ambasadorul Rusiei la ONU a vorbit despre o eventuală catastrofă nucleară la Zaporojie

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă joi la solicitarea Rusiei pentru a dezbate situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie. Ambasadorul Rusiei la ONU a acuzat Ucraina de „atacuri criminale” asupra centralei, controlată de Rusia.

„I-am avertizat în repetate rânduri pe colegii noştri occidentali că, dacă nu vor face regimul de la Kiev să redevină raţional, atunci acesta va lua cele mai monstruoase şi iraţionale măsuri, ale căror consecinţe se vor răsfrânge mult dincolo de graniţele Ucrainei”, a declarat Vasili Nebenzia într-un discurs în faţa Consiliului de Securitate al ONU, citat de Mediafax.

„Din păcate, asta este ceea ce se întâmplă acum”, a spus el.

Potrivit acestuia, întreaga responsabilitate pentru o eventuală catastrofă nucleară la centrala nucleară din Zaporojie va cădea pe umerii sponsorilor occidentali ai Kievului.

„Dacă atacurile forţelor armate ale Ucrainei continuă, această catastrofă se poate întâmpla în orice moment. Atunci, sub ameninţarea contaminării radioactive se vor afla teritoriile regiunilor Kiev, Zaporojie, Harkov, Poltava, Herson, Odesa, Nikolaev, Kirovograd, Vinniţa, RPD şi RPL, zonele de frontieră ale Rusiei şi Belarusului, precum şi Moldova, Bulgaria şi România”, a declarat diplomatul, citat de TASS.

„Şi acestea sunt cele mai optimiste previziuni ale experţilor. Dimensiunea reală a dezastrului nuclear de la centrala nucleară din Zaporojie este greu de imaginat. În acest caz, toată responsabilitatea pentru aceasta va cădea pe umerii sponsorilor occidentali ai Kievului”, a conchis Vasili Nebenzia.

UPDATE ora 06:00 – SUA anunță că oficiali ruși se antrenează în Iran, ca parte a unui acord de livrare de drone către Rusia

Oficiali ruși s-au antrenat în Iran în ultimele săptămâni, ca parte a unui acord de transfer de drone între cele două țări, a anunțat joi Departamentul de Stat american, potrivit Reuters.

Autoritățile americane au anunțat încă de luna trecută că au informații potrivit cărora Iranul se pregătește să livreze Rusiei câteva sute de drone, inclusiv modele capabile să poarte arme, iar oficiali ruși au mers în Iran pentru a vedea astfel de echipamente.

Declarațiile au provocat îngrijorări că Iranul, care a furnizat drone aliaților săi din Orientul Mijlociu, va livra acum ajutor Rusiei în războiul declanșat împotriva Ucrainei.

Ministrul iranian de externe a negat aceste informații, inclusiv într-o convorbire cu cu omologul său ucrainean, mai scrie Reuters.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu