Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 341: O rachetă rusească a lovit o clădire de locuinţe din Harkov. O persoană a murit (VIDEO) / Cancelarul Olaf Scholz: Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei

LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 341: O rachetă rusească a lovit o clădire de locuinţe din Harkov. O persoană a murit (VIDEO) / Cancelarul Olaf Scholz: Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei

LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 341: O rachetă rusească a lovit o clădire de locuinţe din Harkov. O persoană a murit (VIDEO) / Cancelarul Olaf Scholz: Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei
Atac rusesc în Harkov / Sursa foto: Twitter

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte cel puţin trei au fost rănite după ce o rachetă a lovit duminică un bloc de apartamente din Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleg Sinegubov. „Conform informaţiilor actualizate, o persoană a murit în urma loviturii unei rachete ruseşti asupra unei clădiri rezidenţiale”, a scris Sinegubov pe Telegram. El a precizat că atacul a vizat districtul central al oraşului.

Cele mai importante evenimente ale zilei

UPDATE 3: Cancelarul Scholz: Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei, în timp ce Kievul continuă să solicite ţărilor occidentale armament pentru a contracara invazia rusă, transmite AFP, citată de Agerpres.

După mai multe săptămâni de ezitare, Berlinul a decis miercuri să trimită 14 tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană Ucrainei şi să permită altor ţări europene să furnizeze tancuri similare Kievului.

Întrebat într-un interviu acordat duminică ziarul Tagesspiegel despre solicitarea Kievului de a primi avioane de luptă, Olaf Scholz a răspuns: „Chestiunea avioanelor de luptă nici măcar nu se pune. Pot să sfătuiesc doar să nu intrăm într-un război constant al licitărilor când vine vorba de sistemele de arme”. „Dacă, de îndată ce se ia o decizie (asupra tancurilor), începe o nouă dezbatere în Germania” cu privire la altceva, „acest lucru nu este serios şi subminează încrederea cetăţenilor în deciziile guvernului”, a adăugat el.

UPDATE 2: Șeful NATO îndeamnă Coreea de Sud să își intensifice sprijinul militar pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat luni Coreea de Sud să sporească sprijinul militar acordat Ucrainei, citând alte țări care și-au schimbat politica de a nu furniza arme țărilor aflate în conflict după invazia Rusiei, scrie Reuters.

Stoltenberg se află la Seul, prima oprire a unei călătorii care va include și Japonia și care are ca scop consolidarea legăturilor cu aliații SUA în fața războiului din Ucraina și a creșterii concurenței cu China.

Vorbind la Institutul Chey pentru Studii Avansate din Seul, el a mulțumit Coreei de Sud pentru ajutorul neletal acordat Ucrainei, dar a îndemnat-o să facă mai mult, adăugând că există o „nevoie urgentă” de muniție, scrie Mediafax.

„Îndemn Republica Coreea să continue și să intensifice sprijinul militar”, a spus el.

„În cele din urmă, este o decizie pe care trebuie să o luați, dar voi spune că mai mulți aliați NATO care au avut ca politică să nu exporte niciodată arme către țări aflate în conflict și-au schimbat această politică acum”, a adăugat Stoltenberg.

UPDATE 1: Boris Johnson dezvăluie: Vladimir Putin a amenințat că șterge de pe hartă Marea Britanie! „Nu vreau să vă fac rău, dar cu o rachetă ar dura un minut sau ceva de genul acesta”

Boris Johnson face dezvăluiri teribile: Vladimir Putin a amenințat că, la o adică, va șterge de pe harta Pământului insula Marea Britanie! Fostul premier a vorbit într-un documentar BBC despre discuțiile purtate cu liderul rus înainte de invazia din Ucraina.

Printre altele, la un moment dat, Putin nu s-a ferit să amenințe Regatul Unit, spune Boris Johnson.

Citește aici „Cum l-a înfuriat Boris Johnson pe Vladimir Putin”

Vladimir Putin a amenințat Marea Britanie

Vladimir Putin a amenințat Marea Britanie / Sursa FOTO: wikimedia.org

ȘTIRE INIȚIALĂ

O bătrână a murit şi alte trei persoane au fost rănite la Harkiv, în urma unui atac cu rachetă asupra unei clădiri rezidenţiale, a anunţat Oleh Siniehubov, şeful administraţiei militare regionale, potrivit Ukrinform.

„Un atac al inamicilor. Potrivit datelor preliminare, o rachetă S-300 a lovit o clădire rezidenţială cu patru etaje din Harkiv. Trei victime au răni minore. Din nefericire, o bătrână a murit. Soţul ei era aaproape în momentul ataacului şi în mod miraculos nu a suferit răni graave”, a notat Siniehubov pe Telegram.

Clădirea a fost distrusă parţial, a precizat el, citat de News.ro.

Vă recomandăm să citiți și:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre