Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 482. Rusia a lansat noi atacuri asupra Kievului și a altor zone

LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 482. Rusia a lansat noi atacuri asupra Kievului și a altor zone

LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 482. Rusia a lansat noi atacuri asupra Kievului și a altor zone
LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 482. Rusia a lansat noi atacuri asupra Kievului și a altor zone

Războiul din Ucraina a ajuns marți în ziua cu numărul 482, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

UPDATE 1: Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Refugiatului: „Românii au probat o solidaritate fără precedent”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, pe pagina de Facebook a Guvernului, un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Refugiatului.

Potrivit acestuia, milioane de ucraineni au intrat în România de la izbucnirea războiului din țara vecină, majoritatea fiind femei și copii.

În acest context, spune Ciolacu, românii au dat dovadă de o solidaritate fără precedent. Citește mai mult…

Principalele evenimente din Ucraina

Rusia a lansat un atac aerian de proporții în această noapte asupra Ucrainei, vizând capitala și mai multe orașe, atât din estul cât și din vestul țării.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că, potrivit informațiilor preliminare, sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei au doborât 28 din 30 de drone Shahed de fabricație iraniană pe care Rusia le-a lansat asupra țării.

„Aproximativ 20 de ținte inamice au fost identificate și distruse de forțele noastre și de apărarea noastră aeriană în spațiul aerian din jurul Kievului, a declarat Serhiy Popko, șeful administrației militare de la Kiev.

Administrația militară din Liov, un oraș de aproximativ 700.000 de locuitori aflat la 70 de kilometri de granița cu Polonia, a declarat că Rusia a lovit „infrastructura critică” din oraș.

Potrivit primelor informații, nu au fost înregistrate victime la Liov, informează Reuters.

Iuri Malashko, șeful administrației militare a regiunii Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, a declarat că mai multe raiduri ale Rusiei au vizat infrastructura de telecomunicații și cea agricolă. Nici în această regiune nu au fost raportate pierderi de vieți omenești ca urmare a bombardamentelor forțelor ruse.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, spune că riscul ca omologul său rus, Vladimir Putin, să folosească arme nucleare tactice este „real”, la câteva zile după ce a denunțat desfășurarea de către Rusia a unor astfel de arme în Belarus.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele