Prima pagină » Război în Ucraina » LIVE UPDATE | Ziua 487 de război: „Revoluția” Wagner a durat doar câteva ore / Prigojin își trimite mercenarii înapoi pe frontul din Ucraina

LIVE UPDATE | Ziua 487 de război: „Revoluția” Wagner a durat doar câteva ore / Prigojin își trimite mercenarii înapoi pe frontul din Ucraina

LIVE UPDATE | Ziua 487 de război: „Revoluția” Wagner a durat doar câteva ore / Prigojin își trimite mercenarii înapoi pe frontul din Ucraina

Ziua 487 de război în Ucraina. Revoluția pornită de Evgheni Prigojin în Rusia a luat sfârșit după nici 24 de ore. Liderul grupării paramilitare Wagner a renunțat să mai atace Moscova, într-o schimbare de situație greu de anticipat sâmbătă, 24 iunie, la primele ore ale dimineții.

Mercenarii Wagner au eliberat Rostovul, la ordinele liderului Evgheni Prigojin, care a făcut cale întoarsă după ce inițial sfidase autoritatea preşedintelui Vladimir Putin.

Prigojin: „Evităm o baie de sânge”

După o zi de rebeliune armată spectaculoasă, Prigojin a declarat că pleacă spre Belarus. Kremlinul a anunțat că acuzaţiile împotriva sa vor fi retrase.

Nu este clar unde este şeful Wagner, care promisese cu o zi înainte să „elibereze poporul rus” prin lansarea trupelor sale spre Moscova. În cele din urmă, a dat înapoi pentru a evita „vărsarea de sânge rusesc”.

„A fost în interesul nostru să evităm o baie de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, salutând „o rezolvare fără alte pierderi” a crizei, în care preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko joacă rolul de mediator.

„În 24 de ore am ajuns la 200 km de Moscova. În acest timp nu am vărsat nicio picătură de sânge al oamenilor noștri. Acum, însă, a sosit momentul în care s-ar putea să se verse sânge. Prin urmare, conștienți de responsabilitatea că sângele rusesc ar putea fi vărsat de una dintre părți, ne întoarcem coloanele și plecăm în direcția opusă, spre taberele de campanie, conform planului” – Evgheni Prigojin

În opinia consilierului prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, „Prigojin l-a umilit pe Putin”.

În prezent nu se cunoaște locația lui Evgheni Prigojin, în Belarus.

Prigojin, ovaționat la plecarea din Rostov-pe-Don

Au apărut imagini cu liderul Wagner și trupele sale care au primit aplauze în timp ce se retrăgeau din Rostov pe Don, unde au preluat controlul asupra cartierului general militar al orașului care conduce operațiunile rusești în Ucraina.

Kremlinul anunțase anterior un acord prin care șeful grupului de mercenari ruși se va muta în Belarus și nu va fi urmărit penal după ce a ordonat trupelor să mărșăluiască spre Moscova.

Acordul a dezamorsat o criză care a reprezentat cea mai importantă provocare pentru președintele Vladimir Putin în cele peste două decenii de când se află la putere.

Kievul consideră că Evgheni Prigojin „l-a umilit pe Putin” conducând o rebeliune cu oamenii săi, a afirmat un consilier al preşedinţiei ucrainene.

„Prigojin l-a umilit pe Putin/statul şi a arătat că nu mai există un monopol legitim al violenţei în Rusia”, a scris, ironic, pe Twitter, Mihailo Podoliak, consilierul lui Zelenski.

Ucraina face progrese pe frontul de est

În timp ce în Rusia au avut loc turbulențe, în Ucraina, forțele Kievului au reușit să avanseze pe frontul de est, potrivit Sky News.

Trupele lui Volodimir Zelenski au reușit victorii în apropierea orașului Bahmut – o zonă ocupată de grupul de mercenari Wagner – și într-o zonă mai la sud.

Ministrul-adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că a fost lansată o ofensivă în apropierea unui grup de sate care înconjoară orașul: „În toate aceste zone am făcut progrese”.

Oleksandr Tarnavski, comandantul frontului Tavria, a declarat că forțele ucrainene au eliberat o zonă în apropiere de Krasnohorivka, la vest de centrul regional controlat de ruși din Donețk.

El a precizat că zona se afla sub control rusesc de când forțele separatiste susținute de Moscova au preluat controlul asupra ei în 2014.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și