Mai mulți militari din Ucraina ar putea fi antrenați în România. Ce prevede propunerea șefului diplomației europene
Mai mulți militari din cadrul Armatei ucrainene ar urma să se antreneze în România, potrivit unei inițiative a șefului diplomației europene, Josep Borrell.
În acest sens, Uniunea Europeană ar avea în vedere organizarea unei misiuni de „antrenament și asistență” pentru soldații ucraineni. Aceasta ar urma să se desfășoare în statele membre UE vecine Ucrainei.
Deși Borrell nu a menționat vreun stat membru anume, Antena3 notează că România ar urma să se numere printre țările care vor oferi asistență în acest sens, fiind una dintre țările vecine ale Ucrainei.
Ungaria, al cărei guvern păstrează legături strânse cu Kremlinul în pofida agresiunii militare ruse în Ucraina, nu va face parte – din motive politice evidente – din inițiativa menționată de Josep Borrell, menționează sursa citată.
Propunerea urmează să fie discutată
Propunerea va fi dezbătută săptămâna viitoare la Praga, în cadrul Consiliului miniștrilor Apărării din țările Uniunii Europene, a declarat Borrell într-o conferință de presă.
„Sper că propunerea va fi aprobată. Uniunea Europeană desfășoară misiuni de antrenament militar pe lângă armatele țărilor cu care noi cooperăm. Am făcut asta în Mali în urmă cu puțin timp, o să începem să o facem în Mozambic și am făcut-o în Niger”, a declarat Borrell.
Potrivit oficialului, „un război care pare că se prelungește” necesită un efort nu doar în ceea ce privește furnizarea de echipamente militare, ci și de antrenament și asistență pentru organizarea armatei.