„M-au auzit plângând și au început să mă violeze din nou”. Coșmarul prin care a trecut o femeie din Izium care a fost răpită și torturată de ruși

La scurt timp după ce forțele ruse au luat-o prizonieră, Alla, o femeie în vârstă de 52 de ani a luat un cui și și-a sculptat numele pe un zid de cărămidă. Mai jos, ea a zgâriat câte zile a fost ținută în magazia din fața unei clinici medicale din orașul ei natal. Mai sus, ea a scris în cuvinte simple ceea ce îndurase în captivitate: „șocuri electrice”, „dezbrăcată” și „durere”.

Tot ce se gândea era că aceste cuvinte scrise vor servi într-o zi drept indicii pentru fiul ei, pentru că Alla credea că acelea erau ultimele zile ale vieții ei.

„M-am gândit că dacă fiul meu m-ar căuta, ar putea găsi aceste scrieri și ar putea înțelege că sunt acolo și am murit acolo”, a povestit ea, citată de Washington Post.

SOCIAL Petardele și pocnitorile, reale PERICOLE pentru CÂINI de Revelion. Sfaturile medicilor pentru „părinții” de blănoși: ”Îi pot afecta serios”

11:00

ACTUALITATE HAOS pe aeroportul din Iași. Zboruri ANULATE din cauza ceții, după ce meteorologii au emis cod galben

10:44

Urmărește cele mai noi informații din a 229-a zi a războiului din Ucraina pe GÂNDUL.RO

Detalii îngrozitoare despre atrocitățile comise de ruși

Unele dintre scrierile pe pereți ale Allei sunt încă vizibile în mica magazie din Izium, orașul din nord-estul Ucrainei, unde ea a spus că forțele ruse de ocupație au torturat-o, au violat-o și au bătut-o în timp ce a fost ținută captivă timp de 10 zile, în luna iulie.

Bărbații care au sechestrat-o, a spus Alla, căutau informații despre fiul ei, care lucrează pentru serviciul de securitate internă al Ucrainei, SBU, și despre propria ei activitate la compania de gaze din regiune. Soțul ei, care lucra la aceeași companie, a fost și el torturat în același loc.

Relatarea lui Alla cu privire la tratamentul ei din partea forțelor ruse se adaugă la un număr tot mai mare de dovezi ale presupuselor crime de război comise de trupele și oficialii ruși în părțile Ucrainei pe care le-au ocupat în acest an, după ce președintele Vladimir Putin a ordonat o invazie și a lansat un război împotriva Kievului.

Rusia a controlat Izium, un mic oraș din nord-estul regiunii Harkiv, din martie până în septembrie, când o contraofensivă ucraineană surprinzătoare a forțat trupele ruse și colaboratorii locali să se retragă rapid. În săptămânile de când Ucraina și-a reluat teritoriul, au apărut detalii îngrozitoare despre unele dintre cele mai grave infracțiuni pe care le-ar fi comis forțele ruse în timpul ocupației lor.

Civilii care au supraviețuit ocupației au povestit și alte cazuri de viol și tortură din partea trupelor ruse. Unele dintre sutele de cadavre de civili recuperate din Izium au arătat semne de tortură, au declarat oficialii ucraineni.

Jurnaliştii de la Washington Post au vizitat de două ori locul unde a fost închisă, o dată independent şi o dată cu Alla şi soţul ei. Relatarea ei a fost în concordanță cu ceea ce au găsit jurnaliștii înăuntru, inclusiv numele ei și alte detalii încă mâzgălite pe perete.

„Trăim într-o frică constantă”

Hărțuirea a început la jumătatea lunii martie.

După ce a supraviețuit bombardamentelor, Alla a traversat un pod pietonal peste râul care trece prin Izium pentru a verifica apartamentul gol al fiului ei, situat lângă centrul orașului. Pe drum, a găsit o scenă de groză: cadavre care zăceau pe marginile drumului și erau clădiri distruse peste tot pe unde privea.

Vecinii fiului ei i-au spus că rușii au vizitat clădirea, au întrebat despre fiul ei și i-au percheziționat apartamentul. Bărbații „au început să scoată totul”, și-a amintit ea, inclusiv aparatul lui de cafea, CD playerul, televizorul și mașina de spălat. Temându-se că toate bunurile lui vor fi jefuite, ea a mutat lucrurile de valoare în casa unui prieten din apropiere.

În aceeași lună, forțele ruse au început să o viziteze pe ea și pe soțul ei acasă. Mai întâi, au spus că ei caută arme sau că vor fotografii cu fiul ei, care a fost trimis la muncă în afara Izium-ului. Mai târziu, au început să-i caute telefonul, să-i interogheze pe ea și pe soțul ei dacă fiul lor se ascunde în Izium și au insistat că ar trebui să colaboreze cu Rusia.

De asemenea, soldații le-au spus că vecinii fiului ei le-au furnizat informații despre familia lor. „Ne amenințau tot timpul, spunându-mi că dacă fiul meu a colaborat cu ei, nu ne vor atinge, totul va fi bine”, a spus Alla. „Trăim într-o frică constantă, dar nu ne-au atins, nu ne-au torturat.”

La fel ca mulți alți civili, Alla și soțul ei știau că ar putea fi mai în siguranță în altă parte, dar se temeau să-și lase în urmă părinții care erau în vârstă.

„Fie accepți regulile noastre și recunoști că locuiești în Rusia, fie vei dispărea”

Apoi cererile rușilor au escaladat.

Primarul din Izium, numit de ruși, și bărbații care s-au identificat drept agenți FSB i-au cerut în repetate rânduri Allei să se întoarcă la slujba ei la compania de gaze din Harkiv. Aprovizionarea cu gaz a fost întreruptă în mare parte a orașului și oficialii ruși au vrut să o repornească. Alla a insistat că nu se va întoarce la muncă și că, în calitate de manager, nu avea expertiza tehnică de care aveau nevoie. Când, în cele din urmă, a mersi în vechiul ei biro, a găsit ușa lovită cu piciorul și bunurile ei împrăștiate pe jos.

A doua zi, pe 1 iulie, la ora 11 a.m., două mașini au oprit în fața casei lor – ambele semnate cu semnul „Z”. Aproximativ 10 bărbați au sărit din vehicule. „Spuneai că nu te vei duce la muncă?’”, și-a amintit Alla că au strigat. „Te-ai dus la birou? Acum, pregătește-te.”

Bărbații au pus pungi peste capetele Allei și al soțului ei, le-au legat mâinile cu bandă adezivă și i-au băgat în portbagajul unor mașini.

„M-au dezbrăcat cu forță, m-au așezat pe masă și au început să mă atingă, peste tot”

Cu ochii acoperiți, Alla nu știa unde era dusă. Apoi mașinile s-au oprit și soldații au sărit afară. „O să-l batem pe ucraineanul de aici, nu vei mai ieși de aici cu viață’”, i-au spus ei. „Fie accepți regulile noastre și recunoști că locuiești în Rusia, fie vei dispărea. Nimeni nu te va găsi niciodată.”

Apoi au împins-o pe Alla printr-o uşă, i-au desfăcut mâinile şi au scos punga care îi acoperea ochii. Se afla într-o magazie mică, întunecată, cu podea de ciment. Bărbații au încuiat ușa și au spus că se vor întoarce curând.

O oră mai târziu, șase bărbați s-au întors în magazia respectivă, i-au pus punga înapoi peste cap și au dus-o într-o altă clădire din apropiere, unde i-au cerut să se dezbrace. Când ea a refuzat, „m-au dezbrăcat cu forță, m-au așezat pe masă și au început să mă atingă, peste tot”, a spus ea.

Au râs în timp ce o atingeau. „Apoi m-au aruncat în genunchi, țipând: „Oh, ești ucrainean”. Știți ce facem cu femeile ucrainene și cu mamele ofițerilor Serviciului de Securitate al Ucrainei?’”, a spus Alla. „Le legăm dezbărcate în piața principală și trimitem poze cu ei fiilor lor, astfel încât ei să vadă ce le putem face părinților lor.’”

„I-a întrebat pe soldați cine va fi primul care mă violează”

Comandantul a făcut reguli despre cum ar trebui să se comporte Alla, amenințând că o va bate dacă nu se supune: Când bărbații au intrat în magazie, ea ar trebui să fie goală de la brâu în jos și să stea cu spatele la ei.

Ea a refuzat inițial. „Vrei să spui că nu ți-ai scoate hainele? Crezi că te poți certa cu noi?’”, și-a amintit că a spus comandantul. „Am început să plâng și să țip, dar mi-a scos hainele și i-a întrebat pe soldații săi cine va fi primul care mă violează.”

Agresiunile — efectuate de comandant — începeau de obicei după ora 16:00, când bărbații se întorceau în locația aceea.

Timp de trei zile, comandantul a forțat-o să-i facă sex oral în timp ce soțul ei era ostatic într-un garaj din apropiere. Alla a spus că l-a auzit pe soțul ei strigând în timp ce trupele îl băteau și l-a auzit pe comandant spunând „soțului meu că m-a violat și că ne-a plăcut amândurora”.

„Eram hotărâtă să mă sinucid. Nu a mers. Am început să plâng”

Magazia era atât de înfundată încât îi era greu să respire și a trebuit să scoată o cărămidă de pe perete pentru a încerca să ia aer curat. Ea i-a implorat pe soldați să îi dea medicamente pentru anxietate, pe care le-a și primit. I-au dat și două găleți – una pentru a o folosi ca toaletă, iar cealaltă pentru terci și pâine veche. Printr-o gaură din perete, ea i-a văzut odată pe bărbații care îl escortau pe soțul ei înapoi în garaj, bătut atât de tare încât abia se putea în picioare.

„Eram hotărâtă să mă sinucid. Aveam un sutien, așa că m-am gândit să mă spânzur”, a spus ea. „Nu a mers. Am început să plâng. Plângeam tot timpul. M-au auzit plângând și s-au întors și au început să mă hărțuiască din nou”.

Pe măsură ce au trecut zilele, bărbații au continuat să-i ceară informații despre alimentarea cu gaz în Izium. La un moment dat, i-au dat cu un aparat de electroșocuri pe picioare și au început să râdă în timp ce țipa. „Nu pot să exprim ce fel de durere a fost”, a spus ea. Comandantul a întrebat și despre banii de pe cardul ei bancar și din casa ei, pe care și-a dat seama ulterior că i-au furat, a spus ea.

Zile întregi, în timp ce au interogat-o, bărbații au acuzat-o că a mințit chiar și în legătură cu informații de bază. În cele din urmă, după ce i-au cerut detalii despre cum să extragă și să distribuie gaze naturale în Izium, rușii au spus că sunt mulțumiți de răspunsurile ei și că ea și soțul ei vor fi eliberați amândoi – o decizie pe care cuplul încă nu o înțelege pe deplin.

Tratament ginecologic pentru agresiunile repetate

Pe 10 iulie, aceștia au fost legați la ochi și aruncați la o benzinărie de pe marginea drumului. După o perioadă, au fugit prin Rusia, Belarus și Polonia până au ajuns într-o parte a Ucrainei neocupată de Rusia, unde Alla a primit tratament ginecologic pentru agresiunile pe care le-a suferit în mod repetat.

În septembrie, la câteva zile după ce Ucraina a eliberat-o pe Izium, Alla și soțul ei s-au întors pentru prima dată în orașul lor natal. Cu rușii plecați, și fiul lor s-a putut întoarce. Rezemată de peretele din afara casei lor, Alla s-a întors către soțul ei.

„I-ai crezut când au spus că mă violează?” l-a întrebat ea.

El s-a oprit. „Nu știam ce să cred”, a răspuns el. El a spus că nu poate decât să spere că nu este adevărat și că soldații o foloseau împotriva lui ca pe o formă de tortură psihologică.

Autor

Otilia Serescu

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele