RĂZBOI în Ucraina, ziua 746: Papa Francisc spune că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb”: „Negocierea nu este niciodată o capitulare”
Papa Francisc spune că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb” şi să negocieze
Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul „steagului alb”, care este „un cuvânt curajos”, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia „înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, transmit Reuters, EFE şi AFP.
În interviu, înregistrat luna trecută, papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Intervievatorul a fost folosit expresia ‘steagul albul’ în întrebare.
„Este o interpretare, este adevărat”, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate sâmbătă în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale, potrivit Agerpres.
„Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază”, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.
„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos”
„Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi’, a continuat papa.
Se crede că este pentru prima dată când papa Francisc a folosit termeni precum ‘steag alb’ sau ‘înfrânt’ în legătură cu războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.
Într-un comunicat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul „steagul alb” de la intervievatorul său şi l-a folosit pentru „a indica o oprire a ostilităţilor (şi) un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor”.
„Poţi simţi ruşine”, a spus papa cu referire la negociere, „dar cu câţi morţi se va încheia (războiul)? (Ar trebui) negociat la timp, găsită o ţară care poate fi mediator”, a adăugat el, menţionând Turcia printre ţările care s-au oferit.
„Să nu vă fie ruşine să negociaţi, înainte ca lucrurile să se înrăutăţească”, a spus papa, care a făcut numeroase apeluri la pace în „Ucraina martirizată” şi a trimis anul trecut un emisar de pace, pe cardinalul italian Matteo Zuppi, să se întâlnească cu autorităţile la Kiev, Moscova şi Washington.
Întrebat dacă este dispus să medieze, papa a răspuns: „Sunt aici”.
Într-un alt segment al interviului, vorbind despre războiul dintre Israel şi Hamas, papa Francisc a afirmat că „negocierea nu este niciodată o capitulare”.