Penalitățile aplicate Rusiei lasă 700 de muncitori din Reșița fără salarii. Combinatul este deținut de un oligarh rus
Sute de muncitori – de la TMK Reșița – s-au adunat în fața combinatului, protestând din cauza faptului că fabrica riscă să fie închisă, urmare sancțiunilor impuse de UE companiilor deținute de oligarhii ruși, apropiați de Vladimir Putin. Combinatul este deținut de către oligarhul rus Dimitri Pumpianski, prieten cu Putin.
Conturile bancare ale TMK Artrom au fost blocate în data de 10 martie, iar de atunci muncitorii nu și-au mai primit salariile. În urmă cu două zile, directorul general Adrian Popescu a transmis angajațiilor că din 22 până pe 25 martie, activitatea de producție este oprită.
Într-o scrisoare deschisă, transmisă de către liderii sindicali, Iosif Ciuciuc, Sindicatul Vatra, și Marian Apostol, Cartel ALFA Caraș Severin, se arată faptul că s-au făcut toate demersurile pentru a se evita aceste proteste, însă până acum nu s-a luat nicio măsură.
“Până acum, împreună cu Consiliul Sindicatului Vatra, am antrenat toate resursele pe care le avem pentru a încerca să determinăm luarea unei decizii care să rezolve favorabil aceste probleme. S-a gândit un set de propuneri pe care să-l prezentăm ca posibile soluții, le-am promovat, le-am înaintat Guvernului României, am contactat președinții a două partide din arcul guvernamental, d-nul Ciolacu și d-nul Câțu. Am apelat la profesorul universitar Anton Hadăr, colegul nostru din Cartel ALFA și președintele Federației «Alma Mater», căruia i-am trimis toate informațiile pentru a prezenta situația TMK Artrom la televiziunile centrale, dar si în discuția pe care a avut-o cu domnul Ciolacu pe această temă.
De asemenea, am contactat președintele federației profesionale «Solidaritatea», Puiu Doru, care împreună cu Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA, au făcut de nenumărate ori turul tuturor ministerelor decidente, ajungând și la cabinetul primului ministru, pentru a prezenta situația si a solicita rezolvarea urgentă. Aceștia au angajat de asemenea discuții cu organizațiile patronale, cu partidele din arcul guvernamental, cu ANAF, cu cei din Comisia Europeană, etc. prezentând situația. Bogdan Hossu ne-a mijlocit întâlnirea de la Ministerul Muncii, unde am putut prezenta în amănunt problema existentă.
Vicepreședintele Cartel ALFA, Liviu Apostoiu, a intervenit atât în Consiliul Economic și Social, cât și în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Muncii, pentru a face cunoscute problemele și revendicările noastre.
În acest timp, cei din conducerea societății TMK, sub coordonarea domnului Adrian Popescu, au întocmit dosarul cu documentele care demonstrează că TMK Artrom este nesancționabilă, și au făcut diligențele necesare pentru înaintarea dosarului către ANAF și Guvern, cu solicitarea de deblocare a conturilor. Fără munca acestor oameni demersul nostru ar fi fost lipsit de argumentele necesare unei susțineri convingătoare. I-am contactat zilnic pe cei din Guvern, telefonic sau prin mesaje, solicitând un răspuns concret pe care să-l transmitem salariaților”, se arată în scrisoarea, semnată de liderii sindicaliștilor.
Scrisoare deschisă către Guvern
Primarul Reșiței, Ioan Popa, a transmis și el o scrisoare Guvernului, în care cere sprijin pentru rezolvarea problemelor de la TMK.
„Mă adresez dumneavoastră în calitatea mea de primar al Reșiței, responsabil de destinul tuturor reșițenilor, inclusiv al celor peste 700 de salariați ai TMK Reșița, uzină din cadrul TMK Artrom Slatina, societate cu capital rusesc.
Înțelegem contextul în care conturile societății au fost blocate, urmare a unei decizii europene, însă nu putem fi de acord cu lăsarea salariaților acestei fabrici fără o sursă de venit. Oamenii au familii, copii, unii dintre ei au credite bancare, cheltuieli cu utilitățile, etc. Dacă deblocarea conturilor pentru plata salariilor este imposibilă, deși în majoritatea popririlor plata salariilor nu poate fi oprită, atunci trebuie identificate URGENT surse de compensare din partea statului. În consecință, vă rog să tratați cu celeritate solicitarea de a institui măsuri compensatorii urgente pentru salariații combinatului siderurgic din Reșița.”