Un jurnalist a publicat povestea rusului care a venit cu tancul și s-a predat forțelor locale. Imaginea cu tancul rusesc ajuns pe mâna ucrainenilor a fost distribuită pe rețelele de socializare, însă istoria din spatele fotografiei nu era cunoscută.
”Un soldat rus pe nume Mișa și-a adus tancul la serviciile de informații militare ucrainene. Aceștia identifică în mod regulat telefoanele soldaților ruși și le trimit prin SMS condițiile de predare. El i-a sunat înapoi și le-a oferit predarea în schimbul banilor și al siguranței”, a scris, pe Twitter, Kyrylo Loukerenko, jurnalist și director executiv al Radio Hromadske.
”Au aranjat un loc sigur de întâlnire și au folosit o dronă pentru a se asigura că nu este vorba de o ambuscadă. El a spus că restul echipajului său a dezertat din unitate, iar moralul militarilor ruși este scăzut în general”, potrivit sursei citate.
Încă din primele zile ale războiului oficialii ucraineni le-au transmis soldaților din forța de invazie a lui Putin că vor beneficia de amnistie totală și 5 milioane de ruble (48.000 de dolari) dacă se predau în mod voluntar.
A Russian soldier called Misha brought his tank to the Ukrainian military intelligence. They regularly identify phones of Russian soldiers and text them conditions for surrender. He called them back and offered surrender in exchange of money and safety.
1/2 pic.twitter.com/k5Bp8nUvMg
— Kyrylo Loukerenko (@K_Loukerenko) March 22, 2022
Armata Ucrainei susține că în 26 de zile de război ar fi reușit să producă pagube considerabile forțelor rusești.
Potrivit Ucrainei, peste 15.000 de soldați ruși ar fi murit, ar fi fost răniți, capturați sau au dezertat.
Potrivit acesteia, militarii ucraineni și forțele civile ar fi reușit să distrugă, din 24 februarie, de când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, și până luni, inclusiv: