Profesor de la Universitatea Harvard: ”Soarta lui Putin este legată de războiul din Ucraina. Și asta îl face periculos” / ”În cazul unei înfrângeri clare, își va pierde puterea și, eventual, viața”
Invadarea Ucrainei de către armata rusă a dus la un război de uzură care va intra, curând, în cea de-a treia lună. Dincolo de perspectivele ”optimiste” care erau anticipate la Kremlin, rezistența ucrainenilor, la care s-a adăugat sprijinul occidental materializat și prin sancțiuni economice la adresa Moscovei, a făcut ca războiul-fulger imaginat de Vladimir Putin să rămână doar un simplu scenariu.
Totuși, această ”operațiune militară specială” ordonată de liderul de la Kremlin a avut ca rezultat zeci de mii de morți și milioane de refugiați, iar un profesor de la Universitatea Harvard a conchis că soarta lui Putin este legată indiscutabil de modul în care se va încheia acest conflict.
Graham Ellison a declarat că Putin ar putea chiar să își piardă viața dacă va fi înfrânt în războiul cu Ucraina, făcând o paralelă cu soarta pe care a avut-o țarul Nicolae al II-lea, răsturnat în 1918 și împușcat.
”Cred că Vladimir Putin consideră, pe bună dreptate că, în cazul unei înfrângeri clare, își va pierde puterea și, eventual, viața”, spune profesorul Graham Ellison, potrivit Der Spiegel.
”Va fi vorba despre o alegere clară între propria sa viață și viața altora”
Profesorul de la Universitatea Harvard a prezentat și reversul medaliei, spunând că Putin se va transforma într-un unul dintre cei mai mari lideri – în istoria Rusiei, nu a lumii – dacă va câștiga ”războiul agresiv” pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Însă visele de mărire ale ”Țarului” vor fi spulberate dacă va înregistra o înfrângere usturătoare, iar totul se va reduce atunci la o alegere clară între propria sa viață și viața altora”, cu atât mai mult cu cât ”Putin nu ezită să omoare oameni”.
”Dar dacă pierde, toate visele lui sunt amenințate – probabil căderea, probabil moartea lui. Important este că Putin acționează rațional și deliberat. Își cunoaște posibila soartă. Și asta îl face atât de periculos. Va fi vorba despre o alegere clară între propria sa viață și viața altora. Putin nu ezită să omoare oameni, chiar și în număr foarte mare. Acest lucru este deja evident la Mariupol”, a argumentat Graham Ellison.
Citește și:
- Tânăr din Rusia, condamnat la închisoare după ce a cântat la pian imnul Ucrainei: ”Mai mult, a postat un videoclip pe internet”
- GALERIE FOTO | Cu ce preț a fost vândut la licitație Renaultul Fuego GTS – 1983, cadoul familiei Elena și Nicolae Ceaușescu către fiica lor Zoia, cu prilejul căsătoriei acesteia
- Artmark, licitație de Artă Contemporană + secțiune caritabilă dedicată Asociației Help Autism. Cu ce sumă a fost adjudecat uleiul pe pânză ”Lumea ca teatru”, tablou semnat de pictorul Ștefan Câlția
- EXCLUSIV | Ce decizie au luat judecătorii în cazul unui gălățean turmentat care a făcut scandal într-un bar, în miezul zilei: ”Pe fondul refuzului de a fi servit, a manifestat acte repetate de exhibiționism” (MOTIVARE)
- Nikolay Patrushev, ”mâna dreaptă a lui Putin”, critică Vestul: ”A subminat stabilitatea strategică în Europa și Orientul Mijlociu, a pus în pericol arhitectura securității în Regiunea Asia-Pacific”