Prima pagină » Război în Ucraina » Război în Ucraina, ziua 863: Vladimir Putin ia „foarte în serios” propunerea lui Donald Trump de a OPRI conflictul din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 863: Vladimir Putin ia „foarte în serios” propunerea lui Donald Trump de a OPRI conflictul din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 863: Vladimir Putin ia „foarte în serios” propunerea lui Donald Trump de a OPRI conflictul din Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, la summitul Organizaţiei Cooperării de la Shanghai, desfășurat în Astana,  că ia în serios propunerea lui Donald Trump de a opri conflictul din Ucraina.

În cadrul unei conferințe de presă, Putin a subliniat interesul crescut față de poziția exprimată de fostul președinte american și a sugerat că Rusia este dispusă să analizeze orice inițiativă concretă venită din partea acestuia.

Faptul că Donald Trump, în calitate de candidat la președinție, declară că este pregătit și dorește să oprească războiul din Ucraina este un lucru pe care noi îl luăm foarte în serios. Nu cunosc bine propunerile sale specifice, iar asta, bineînțeles, este problema-cheie. Dar nu mă îndoiesc că el se gândește sincer la asta și acest lucru este demn de apreciere,” a afirmat Vladimir Putin, răspunzând unei întrebări adresate de cotidianul rus Rosiskaia Gazeta.

Declarațiile lui Putin vin într-un moment de intensă activitate diplomatică, marcată de preluarea președinției semestriale a Uniunii Europene de către Ungaria. Premierul maghiar, Viktor Orban, un susținător declarat al lui Donald Trump în Europa, a efectuat recent o vizită surpriză la Kiev, unde a discutat cu Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Orban a insistat asupra necesității unui armistițiu, în timp ce Zelenski a subliniat importanța unei „păci drepte” pentru Ucraina, notează RFI.

Conform surselor, Viktor Orban ar fi în drum către Moscova pentru o altă vizită surpriză, în ciuda avertismentelor venite din partea Uniunii Europene. Președintele în exercițiu al Consiliului European, Charles Michel, a afirmat că „președinția semestrială a UE nu are mandat să dialogheze cu Rusia în numele UE (…). Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina.” Aceste reacții reflectă tensiunile și surprinderea manifestate de liderii europeni, printre care și Donald Tusk, care și-a exprimat nedumerirea pe platforma X (fosta Twitter).

În paralel, Vladimir Putin a făcut pași importanți către normalizarea relațiilor cu Guvernul taliban din Afganistan, o mișcare ce indică intenția Rusiei de a-și extinde influența în Asia Centrală.

Între timp, autoritățile ruse evită să comenteze cu privire la alegerile prezidențiale din Statele Unite, programate pentru toamnă. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că „aceasta este o problemă internă a Statelor Unite. Ne confruntăm cu numeroase probleme care sunt cu adevărat importante pentru țara noastră. Nu cred că vă așteptați ca președintele rus să se trezească devreme pentru a urmări dezbaterile din Statele Unite.”

Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și