Prima pagină » Război în Ucraina » RĂZBOI în Ucraina, ziua 780: Piloți de vânătoare ucraineni, antrenați în Franța/SUA acuză China că stă în spatele ofensivei ruse pe front

RĂZBOI în Ucraina, ziua 780: Piloți de vânătoare ucraineni, antrenați în Franța/SUA acuză China că stă în spatele ofensivei ruse pe front

RĂZBOI în Ucraina, ziua 780: Piloți de vânătoare ucraineni, antrenați în Franța/SUA acuză China că stă în spatele ofensivei ruse pe front

Războiul din Ucraina a ajuns sâmbătă, 13 aprilie 2024, în ziua cu numărul 780, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.

Viitori piloţi de vânătoare ucraineni care ar putea zbura cu avioane americane F-16 sunt antrenaţi în sudul Franţei, a anunţat ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, într-un interviu pentru jurnalul Ouest France.

„Piloţii primesc o pregătire generală, pe Alpha Jet (avion militar de concepţie franco-germană), care le permite să dobândească elemente de bază ale pilotajului unui avion de luptă”, a declarat ministrul.

În total, 12 ucraineni, dintre care unii au primit o pregătire anterioară în Marea Britanie, se află în prezent, într-o locaţie nedezvăluită, în „antrenament avansat pentru mai multe luni”, cu scopul de a învăţa cum să piloteze un avion de luptă.

Ei se vor alătura apoi unor programe de instruire specifice pe F-16 în ţările aliate ale Ucrainei care deţin astfel de avioane, aşteptate de Kiev să îi fie livrate, a adăugat aceeaşi sursă.

Lecornu a reamintit că armata franceză a reuşit să adapteze bombele aer-sol ghidate AASM pe avioanele de clasă sovietică deţinute de ucraineni.

„Nu este totul să ai un avion dacă nu ai piloţi pregătiţi şi muniţiile care merg cu el. Am preluat conducerea cu aceste bombe AASM pentru a putea furniza aceste muniţie Ucrainei”, a subliniat el.

Mai multe ţări, precum Olanda, Danemarca şi România, încearcă să ajute Ucraina să-şi antreneze piloţii pe F-16 după unda verde dată de Statele Unite.

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei pe 24 februarie 2022, Franţa a pregătit 10.000 de militari ucraineni pe teritoriul său naţional şi în Polonia.

China, arătată cu degetul de SUA

China ajută Rusia să realizeze „cea mai importantă expansiune militară din epoca sovietică şi într-un ritm mai crescut decât credeam că este posibil la începutul războiului din Ucraina”, a avertizat un înalt oficial american, relatează AFP.

Statele Unite încurajează Beijingul să joace „un rol constructiv în conflict”, a spus el, adăugând: „Sperăm că aliaţii noştri ni se vor alătura”.

Americanii speră ca ţările europene să facă presiune asupra Chinei pentru a-şi reduce sprijinul militar oferit Rusiei.

Acest apel survine în timp ce cancelarul german Olaf Scholz, a cărui ţară menţine legături economice deosebit de strânse cu China, urmează să se deplaseze la Beijing, începând de sâmbătă, pentru o vizită de trei zile.

Ca exemple de sprijin al Beijingului pentru complexul militar-industrial rus, un alt oficial american de rang înalt a citat achiziţiile masive de către Moscova de componente electronice, maşini-unelte şi explozivi chinezi, adăugând că „entităţi chineze şi ruse au lucrat pentru a produce împreună drone pe teritoriul rus”.

Cei doi oficiali americani citaţi au cerut anonimatul.

Legături tot mai strânse între Moscova și Beijing

În detaliu, informaţiile la care are acces Administraţia Biden arată că în ultimele trei luni ale anului 2023, „mai mult de 70% din importurile de maşini-unelte ale Rusiei au venit din China”, ceea ce le-a permis ruşilor să-şi mărească producţia de rachete balistice.

Americanii au numit compania chineză Dalian Machine Tool Group printre furnizorii Rusiei. Înalţii oficiali deja citaţi au mai indicat că grupurile Wuhan Global Sensor Technology, Wuhan Tongsheng Technology şi Hikvision au furnizat sisteme optice utilizate, de exemplu, la tancurile ruseşti.

Ei au menţionat, de asemenea, numele companiilor chineze iRay Technology şi North China Research Institute of Electro-Optics.

China livrează Rusiei, potrivit sursei citate, motoare de drone şi sisteme de propulsie pentru rachete de croazieră, precum şi nitroceluloză, un material folosit de Rusia la fabricarea muniţiei de artilerie.

Statele Unite şi-au sporit recent avertismentele către Beijing, iar problema sprijinului militar pentru Rusia a fost în centrul unei convorbiri purtate de preşedintele Joe Biden cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate