RĂZBOI în Ucraina, ziua 834. Putin, comentariul care aruncă în aer alegerile din SUA/Macron merge la summit-ul lui Zelenski
Războiul din Ucraina a intrat joi, 6 iunie, în a 834-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţia ruso-americană, indiferent cine va fi câştigătorul alegerilor prezindenţiale din noiembrie, Donald Trump sau Joe Biden.
Putin: „Nu există nicio diferenţă pentru noi”
„În general, nu există nicio diferenţă pentru noi”, a afirmat Putin într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine, între care şi AFP, în marja Forumului Economic de la Sankt-Petersburg.
„Nu credem că, după alegeri, se va schimba ceva faţă de Rusia şi în politica americană”, a spus preşedintele rus, calificând drept „ridicol” faptul de a-l considera pe Donald Trump drept un candidat mai înclinat să fie binevoitor faţă de Moscova.
De asemenea, Putin a apreciat că problemele judiciare ale lui Donald Trump, condamnat penal, sunt rezultatul unei „lupte politice interne între democraţi şi republicani” înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA în noiembrie – „Este evident în lumea întreagă că urmăririle penale împotriva lui Trump, în special în faţa tribunalelor pentru acuzaţii care s-au dezvoltat pe baza unor evenimente care au avut loc cu ani în urmă, fără probe directe, reprezintă pur şi simplu utilizarea sistemului judiciar în cadrul unei lupte politice interne”.
Administraţia lui Joe Biden este pe cale „să comită o eroare după alta în politica internaţională şi internă”, a mai afirmat preşedintele rus: „Cu ceea ce se petrece în SUA în cadrul luptei politice interne, ei sunt pe cale să-şi ardă din interior statul, sistemul politic, să ardă de la rădăcină presupusul lor leadership în domeniul democraţiei”.
Trump, un admirator al liderului Rusiei
Donald Trump şi-a exprimat admiraţia pentru Vladimir Putin în trecut.
Aflat în campanie electorală, republicanul continuă să critice NATO, care susţine Kievul împotriva Rusiei de peste doi ani, şi s-a lăudat în mai multe rânduri că ar putea să pună capăt conflictului din Ucraina, dacă este ales președinte.
Pe de altă parte, cu câteva luni în urmă, Putin afirmase că ar prefera să-l vadă pe Joe Biden rămânând la Casa Albă, „pentru că este mai previzibil” pentru Moscova.
Macron merge la summit-ul lui Zelenski
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, „va participa” la summitul de pace pentru Ucraina, care urmează să se desfăşoare în Elveţia, la jumătatea lunii iunie, a anunţat Palatul Elysee.
În afară de asistenţă militară „pe termen lung” pentru Ucraina, Franţa intenţionează să-şi ofere „sprijinul politic şi diplomatic”, a explicat preşedinţia franceză.
Ucraina speră să obţină un sprijin larg la nivel internaţional în cadrul acestui summit, expunând condiţiile pe care le consideră necesare pentru a se pune capăt războiului.
Peste 100 de ţări şi organizaţii s-au angajat să participe la acest summit, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a îndemnat statele din regiunea Asia-Pacific să i se alăture.
Totuși, unii mari lideri, cum ar fi preşedintele american Joe Biden sau cel al Chinei, Xi Jinping, au comunicat, deja, că nu se vor deplasa la acest summit. Statele Unite vor fi reprezentate de vicepreşedintele Kamala Harris.
Rusia, care nu este invitată la acest summit, a minimizat importanţa reuniunii, considerând că este „absurdă” desfăşurarea sa în absenţa ei.
Franța împrumută Ucrainei 400 de milioane de euro
În acelaşi timp, Palatul Elysee a mai anunţat că preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski vor semna două acorduri, în valoare de 650 milioane de euro, sub formă de împrumuturi şi granturi acordate Ucrainei. Cei doi șefi de stat se vor întâlni vineri, 7 iunie, la Palatul Elysee, după care vor susţine o conferinţă de presă.
Primul acord ar urma să pună la dispoziţia Ucrainei „fonduri preconizate de 400 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 50 de milioane de euro sub formă de granturi până în 2027”.