RĂZBOI în Ucraina, ziua 850. Cine ar putea găzdui viitorul summit pentru pace/Rușii, atac cu drone și rachete de croazieră
Războiul din Ucraina a intrat sâmbătă, 22 iunie, în a 850-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Ucraina consideră că un al doilea summit care să analizeze propunerile Kievului pentru pacea cu Rusia ar putea fi găzduit de o ţară din Sudul global, a declarat un înalt oficial.
Peste 90 de ţări au participat la primul summit, din Elveţia, săptămâna trecută, Ucraina căutând un sprijin larg pentru planul său de a pune capăt războiului început în urmă cu aproape 28 de luni.
Sudul global, pe radarul Kievului
Moscova, care nu a fost invitată să participe, a calificat rezultatul summitului ca fiind „aproape zero”. Cele mai multe țări prezente au semnat declarația finală, mai puțin India, Brazilia şi Arabia Saudită, printre altele.
„Avem mai multe ţări care se oferă să găzduiască summit-ul următor şi pot spune, cu un grad ridicat de probabilitate, că un astfel de eveniment ar putea avea loc într-una dintre ţările din «Sudul global»”, a declarat consilierul prezidenţial Ihor Jovkva, citat de Interfax-Ukraina.
Ucraina doreşte ca următorul summit să fie convocat înainte de sfârşitul anului, a spus el, adăugând că Rusia ar putea fi invitată, dacă este pregătită să ia în considerare foaia de parcurs prezentată de Ucraina şi nu lansează ultimatumuri. Preşedintele Vladimir Putin a anunțat de mai multe ori că Rusia va semna pacea dacă Ucraina va fi de acord să renunţe la ambiţiile sale de a adera la NATO şi „să recunoască realitățile din teren”, aluzie la cele patru regiuni revendicate şi ocupate acum de Moscova.
Poziția Moscovei: „Niciodată!”
Sprijinit de majoritatea ţărilor occidentale, Kievul şi-a intensificat eforturile pentru a obţine susţinerea ţărilor din «Sudul global» şi al naţiunilor asiatice, istoric mai apropiate de Rusia. China, care are „un parteneriat fără limite” cu Rusia, nu a participat la summit-ul din Elveția și se prezintă ca neutră în acest conflict.
Declaraţia responsabilului de la Kiev vine la o zi după ce preşedintele rus a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul turneului său asiatic, în Coreea de Nord şi Vietnam, că „retragerea trupelor ruse din Ucraina nu se va întâmpla niciodată, aşa cum cere Kievul”.
„Politicienii din ţările occidentale spun că vor să obţină înfrângerea noastră strategică, dar pentru Rusia aceasta ar însemna sfârşitul statalităţii sale. Atunci, apare întrebarea – de ce ar trebui să ne fie frică? Nu cumva este mai bine să mergem până la capăt?!” – Vladimir Putin
Rusia a lansat rachete de croazieră
Rușii au lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 22 iunie, o instalație de infrastructură energetică critică din regiunea Liov. Au fost folosite rachete de croazieră și drone Shahed.
„Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra unei instalații critice de infrastructură energetică din regiunea Lviv. Un incendiu a izbucnit. Pompierii lucrează deja la fața locului”, afirmă Maksym Kozytskyi, șeful administrației militare regionale, relatează Ukrinform.
Rusia a lansat două grupuri de rachete de croazieră și două grupuri de drone kamikaze Shahed în Ucraina.
Sirenele de raid aerian au sunat în toate regiunile Ucrainei.