RĂZBOI în Ucraina, ziua 946. SUA, anunț major pentru Zelenski/Republicanii fac presiuni asupra Casei Albe
Războiul din Ucraina a intrat joi, 26 septembrie, în a 946-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Statele Unite au anunţat că vor trimite Ucrainei un nou ajutor militar, de această dată în valoare de 375 de milioane de dolari. Sprijinul vine într-un moment în care Kievul încearcă să convingă Occidentul să autorizeze folosirea de rachete cu rază lungă de acţiune împotriva teritoriului rus.
Acest nou ajutor american, principalul susținător al Ucrainei, include muniţii, vehicule blindate (grele şi uşoare) şi rachete, a declarat Departamentul de Stat american într-un comunicat.
Zelenski, apel de la tribuna ONU
Volodimir Zelenski a declarat, la tribuna ONU, cățara sa „nu va accepta niciodată un acord de pace” care să-i fie „impus” de marile puteri.
Denunţând în faţa Adunării Generale a ONU „războaiele coloniale şi comploturile marilor puteri în detrimentul ţărilor mici”, preşedintele Zelenski a insistat că „ucrainenii nu vor accepta niciodată” un eventual acord de pace cu Moscova care să le fie „impus”.
Şeful statului ucrainean l-a acuzat, totodată, pe preşedintele rus Vladimir Putin că plănuieşte atacuri împotriva infrastructurii nucleare a ţării sale.
Se cere declasificarea rapoartelor lui Biden
Congresmenii republicani care conduc comisiile de securitate naţională din Camera Reprezentanţilor a SUA i-au cerut preşedintelui democrat Joe Biden să publice o versiune declasificată a raportului oficial privind strategia administraţiei sale în războiul din Ucraina, transmite Reuters.
Raportul clasificat a fost trimis Congresului pe 9 septembrie, deşi aceasta ar fi trebuit să se întâmple în iunie, conform înţelegerii politice prin care, în aprilie, republicanii au deblocat suplimentarea cu peste 60 de miliarde de dolari a ajutorului militar american pentru Ucraina în schimbul prezentării de către Administraţia Biden a unei strategii detaliate a SUA privind războiul ruso-ucrainean, printre alte condiţii.
„Dată fiind miza intereselor vitale ale SUA ca Ucraina să învingă forţele invadatoare ale lui Putin, întreg Congresul şi poporul american au dreptul să înţeleagă cum sunt cheltuiţi banii lor cu greu câştigaţi”, au indicat într-o declaraţie comună congresmenii republicani lideri ai comisiilor de securitate naţionale din Camera Reprezentanţilor.
Solicitarea de declasificare a raportului survine în timp ce Zelenski se află în vizită în SUA şi are pe agendă întâlniri cu Joe Biden şi cu cei doi potenţiali succesori ai acestuia, Kamala Harris şi Donald Trump, pentru a le prezenta acestora „planul de victorie” al Ucrainei în războiul cu Rusia.
Congresul SUA a aprobat până în prezent circa 175 de miliarde de dolari ca ajutor militar pentru Ucraina, de când Rusia a lansat invazia, iar numeroşi congresmeni estimează că va fi nevoie în lunile următoare de aprobarea unor noi fonduri destinate susţinerii militare a Kievului.