RĂZBOI în Ucraina, ziua 967. Biden, vizită-fulger la Berlin!/SUA, nou ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 425 milioane dolari!
Războiul din Ucraina a intrat joi, 17 octombrie, în a 967-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
O călătorie transatlantică de o zi, în plină campanie electorală americană: vizita lui Joe Biden la Berlin, de vineri, 18 octombrie, subliniază importanţa legăturii cu un fidel aliat european, pe care preşedintele în exerciţiu ar urma să-l îndemne să rămână mobilizat în sprijinul pentru Ucraina, relatează AFP.
Alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie din Statele Unite ar putea constitui un punct de cotitură în cazul unei victorii a republicanului Donald Trump, care îi face pe unii să se teamă de o reducere drastică a ajutorului militar american acordat Kievului.
Ședință importantă la Berlin
Ucraina va fi în centrul discuţiilor de la Berlin într-un moment în care bombardamentele ruseşti împotriva infrastructurii sale esenţiale sunt în creştere, iar armata Kievului dă înapoi pe frontul de est.
Joe Biden va avea o întâlnire în patru, cu liderul francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Keir Starmer, potrivit programului vizitei transmis de Casa Albă.
În urmă cu o săptămână, democratul şi-a amânat călătoria în Germania din cauza uraganului Milton. Cu toate acestea, nu se punea problema de a renunţa la această vizită de rămas bun, chiar dacă preşedintele a redus-o la o singură zi.
Joe Biden va transmite „un mesaj europenilor despre importanţa ca aceştia să se pregătească să-şi asume mai multe responsabilităţi în ajutorul lor pentru Ucraina”, consideră politologa germană şi expertă în relaţii internaţionale Daniela Schwarzer, de la Fundaţia Bertelsmann.
După mai bine de doi ani şi jumătate de război, se profilează o slăbire a ajutorului occidental, pe fondul izbucnirii unui alt conflict major, în Orientul Mijlociu, declanșat de invadarea Libanului de către Israel.
De asemenea, opinia publică este obosită, după cum au arătat recent scorurile istorice la trei alegeri de land obţinute de partidul de extremă dreapta german AfD şi un nou partid de extremă stângă, care cer încetarea livrărilor de arme către Kiev.
Germania este al doilea mare donator de ajutor pentru Ucraina, Statele Unite fiind primul. Dar şi-a redus la jumătate, până la patru miliarde de euro, pachetul bugetar pentru ajutorul Ucrainei în 2025.
Olaf Scholz a precizat miercuri că este dispus „să facă totul” pentru a preveni continuarea conflictului, inclusiv discutând cu Vladimir Putin.
SUA, nou pachet de ajutor pentru Ucraina
Preşedintele Joe Biden a anunţat, în cadrul unei convorbiri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un nou ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 425 de milioane de dolari şi care include „în special capacităţi de apărare aeriană suplimentare”.
„Pentru a răspunde nevoilor urgente ale Ucrainei”, Statele Unite vor furniza Ucrainei în lunile următoare „sute de interceptoare de apărare aeriană, zeci de sisteme tactice de apărare aeriană, sisteme suplimentare de artilerie, cantităţi semnificative de muniţii, sute de vehicule blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie şi mii de vehicule blindate suplimentare”, a indicat Casa Albă într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, Joe Biden a vorbit cu Volodimir Zelenski despre „eforturile sale de a creşte ajutorul militar acordat Ucrainei până la sfârşitul mandatului său” în ianuarie 2025, în timp ce preşedintele ucrainean l-a informat pe omologul său american despre ultimele evoluţii ale „planului care urmărește victoria împotriva Rusiei”.
„Sunt recunoscător preşedintelui Biden, ambelor partide din Congres şi poporului american pentru ajutorul de apărare de 425 de milioane de dolacari anunţat” – Volodimir Zelenski
De la începutul războiului, în 2022, Statele Unite au aprobat ajutor economic sau militar în valoare de aproximativ 175 de miliarde de dolari pentru Ucraina.