Războiul din Ucraina a intrat luni, 21 octombrie, în a 971-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit liderului Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed al-Nahyan, pentru rolul jucat de Abu Dhabi ca mediator în schimburile de prizonieri de război cu Ucraina, o chestiune sensibilă care se derulează în paralel cu luptele de pe front, relatează AFP.
„Aş dori să vă mulţumesc pentru participarea la rezolvarea problemelor umanitare, inclusiv a celor legate de schimbul de prizonieri”, i-a spus Putin invitatului său din EAU, care a fost întâmpinat la reşedinţa preşedintelui rus de lângă Moscova. „Mă refer şi la ultimul schimb”, a spus liderul de la Kremlin la deschiderea acestei întrevederi informale în timpul căreia a spus că intenţionează să discute direct despre conflictul din Ucraina.
Moscova şi Kievul au anunţat vineri, 18 octombrie, că au făcut schimb de 95 de prizonieri de război de fiecare parte, după negocieri desfăşurate direct sub egida Emiratelor Arabe Unite. Cele două ţări au mai făcut un schimb de sute de prizonieri, în urma unor acorduri negociate prin intermediul Emiratelor, Arabiei Saudite şi Turciei.
Preşedintele Emiratelor, Mohamed bin Zayed al-Nahyan, a sosit la Moscova înainte de summitul BRICS, programat de marţi până joi la Kazan. O întâlnire bilaterală este programată luni cu Vladimir Putin, conform Kremlinului, iar cei doi lideri urmează să viziteze împreună o instituţie de învăţământ.
Relaţiile dintre Rusia şi Emiratele Arabe Unite s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, comerţul bilateral triplându-se . În prezent, cifra se ridică la aproape 10 miliarde de euro.
„Mai avem multe de făcut”, a continuat Mohammed bin Zayed al-Nahyan.
Vladimir Putin a vizitat EAU în decembrie 2023, una dintre rarele sale deplasări în străinătate de când face obiectul unui mandat de arestare de la Curtea Penală Internaţională (CPI), emis în martie 2023.
Unele bănci din Emirate, acuzate de Statele Unite că ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, au fost supuse presiunilor Washingtonului în ultimele luni, americanii promiţând să pună în aplicare restricţii severe dacă acest sistem continuă.
Premierul slovac Robert Fico a sugerat că Occidentul poartă o parte din responsabilitate pentru continuarea războiului în Ucraina.
„Acesta este un război care a început cu o încălcare a dreptului internaţional de către Rusia. Dar, astăzi, Occidentul susţine continuarea războiului pentru a îngenunchea Rusia” – Robert Fico
Acest politician populist de stânga consideră că invitaţia de aderare la NATO cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este periculoasă.
„Nu este o idee bună să primim Ucraina în NATO, deoarece ar fi o ameninţare pentru întreaga lume. Ucraina ar trebui să rămână neutră şi să primească garanţii de securitate pentru acest lucru”, a spus el.
Fico a avertizat că aderarea Ucrainei la NATO ar putea duce direct la cel de-Al Treilea Război Mondial.
Slovacia se învecinează direct cu Ucraina şi este membră atât a UE, cât şi a NATO.