RĂZBOI în Ucraina, ziua 980. Zelenski pregătește mobilizarea a 160.000 de noi soldați

Publicat: 30 10. 2024, 07:00
Actualizat: 30 10. 2024, 14:55
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.015. Armata lui Zelenski caută modalități de a pune capăt dezertărilor / Sursa foto: Profimedia

Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 30 octombrie, în a 980-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Ucraina are în vedere, pentru perioada următoare, mobilizarea a circa 160.000 de noi soldaţi pentru a completa efectivele armatei, a declarat în faţa deputaţilor de la Kiev secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, Oleksandr Litvinenko.

În perioada scursă din februarie 2022, când a început războiul cu Rusia, „au fost înrolaţi în total 1.050.000 de cetăţeni”, a precizat Litvinenko. Conform acestuia, „este prevăzută mobilizarea a încă 160.000 de persoane”.

Acest nou val de mobilizare se va desfăşura pe parcursul a trei luni, a precizat pentru AFP o sursă ucraineană de securitate.

Pe de altă parte, potrivit agenţiei DPA, generalul Dmitro Marcenko a afirmat într-un dialog cu un fost deputat că frontul din Doneţk a cedat din cauza lipsei de arme, muniţii şi efective.

Armata Kievului, epuizată și diminuată

După mai mult de doi ani şi jumătate de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate.

Dacă primele luni de conflict au fost marcate de un elan patriotic, numeroşi voluntari, inclusiv din țări străine. venind atunci în rândurile armatei, aceasta trebuie să se bazeze acum pe mobilizarea obligatorie, care a condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea responsabililor şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.

Preşedintele Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia şi a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.

Autorităţile au sperat, astfel, să înroleze în armată zeci de mii de noi soldaţi, dar problema este departe de a fi soluţionată, sistemul de recrutare fiind considerat corupt şi ineficient.

Cifrele războiului din Ucraina

Nici Kievul şi nici Moscova nu publică informaţii despre numărul victimelor proprii în acest război.

Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, o estimare confidenţială ucraineană, care datează însă de la începutul acestui an, indica până atunci circa 80.000 de morţi şi aproximativ 400.000 de răniţi în rândurile armatei ucrainene.

Pentru tabăra rusă, o estimare făcută pe baza datelor notariale arată cel puţin 120.000 de morţi, în timp ce serviciile secrete occidentale au estimări variabile, unele mergând până la 200.000 de morţi şi 400.000 de răniţi.