Războiul din UCRAINA, ziua 713. Rusia lansează noi atacuri la Herson. Olanda va trimite Kievului șase avioane F-16
Războiul din Ucraina a ajuns marți în ziua cu numărul 713, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.
Principalele evenimente din Ucraina
Patru persoane au fost ucise și cel puțin una a fost rănită după ce Rusia a bombardat orașul Herson, din sudul Ucrainei, au declarat oficialii locali.
Între timp, Franța l-a convocat pe Alexei Meshkov, ambasadorul Rusiei în Franța, după ce doi cetățeni francezi au fost uciși de forțele ruse joia trecută, la Herson. Încă trei cetățeni francezi au fost, de asemenea, răniți în atacul pe care Parisul l-a descris drept un act de „barbarie”, notează Al Jazeera.
Kremlinul a avertizat țările occidentale că orice încercare de a folosi activele rusești înghețate ca garanție pentru a strânge fonduri pentru Ucraina ar fi ilegală și va duce la o contestație în instanță. Statele Unite și aliații săi au interzis tranzacțiile cu Banca Centrală a Rusiei și cu Ministerul de Finanțe de la Moscova după declanșarea invaziei. Mai mult, statele occidentale au înghețat active rusești în valoare de 300 de miliarde de dolari.
Kajsa Ollongren, ministrul olandez al Apărării, a declarat că Țările de Jos vor livra Ucrainei încă șase avioane de luptă F-16, ridicând numărul total promis la 24. „Superioritatea aeriană a Ucrainei este esențială pentru contracararea agresiunii ruse”, a spus Ollongren.
Sursa citată mai notează că FSB a anunțat că trei cetățeni ruși au fost reținuți sub suspiciunea că ar fi încercat să ucidă un oficial de rang înalt din Crimeea cu o mașină-capcană. FSB a susținut că serviciul de securitate al Ucrainei s-a aflat în spatele tentativei și transmite că cei trei cetățeni ruși sunt cercetați pentru terorism. FSB nu a dat informații despre cine ar putea fi oficialul vizat.
Sursa foto: Profimedia