RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 797. Odesa și Harkov, ținta rachetelor rusești/Ducesa de Edinburgh, în vizită la Kiev
Războiul din Ucraina a ajuns marți, 30 aprilie, în a 797-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Un atac rus cu rachete asupra portului Odesa, din sud-vestul Ucrainei, a provocat moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea altor 28, a anunţat guvernul regional.
El a revizuit în creştere un prim bilanţ al bombardamentelor rusești, informează AFP.
Bilanț la Odesa: patru morți și 28 de răniți
„Trei femei şi un bărbat au fost ucişi. Potrivit unui bilanţ actualizat, 28 de persoane au fost rănite, printre care doi copii şi o femeie însărcinată. Patru răniţi sunt în stare gravă, medicii luptă pentru viaţa lor”, a anunţat guvernatorul Oleg Kiper pe Telegram.
Înainte de aceasta, el informase despre cel puţin doi morţi şi 17 răniţi în urma acestui atac rus şi a precizat că au fost avariate „clădiri rezidenţiale şi alte infrastructuri civile”.
Odesa, port la Marea Neagră, vital pentru exporturile ucrainene, este vizat în mod regulat de atacuri cu rachete şi drone.
Între timp, în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, care este, de asemenea, frecvent ţinta bombardamentelor, un civil a fost rănit într-un atac rusesc, potrivit autorităţilor locale. Guvernatorul regiunii, Oleg Sinegoubov, a afirmat, tot pe Telegram, că un bărbat de 42 de ani a fost rănit de schije şi explozie într-un „atac rusesc cu rachete”.
Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat Kievul
Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat luni, 29 aprilie, Kievul, marcând prima vizită a unui membru al familiei regale britanice în Ucraina de la invazia rusă, conform unui anunţ făcut de Londra.
„Am aflat mai multe despre situaţie în toate realităţile ei, ceea ce, desigur, este trist. Costul uman al războiului este foarte real şi ştiu că toată lumea de aici îl simte intens”, a spus ea, în timpul unei recepţii la reşedinţa ambasadorului britanic.
„Este adevărat că femeile şi fetele plătesc cel mai mare preţ în ceea ce priveşte costul uman, în ceea ce priveşte modul în care ele sunt afectate şi modul în care pot fi folosite ca arme de război. Violul este folosit pentru a minimaliza, degrada şi distruge”, a continuat ducesa, referindu-se la numeroasele acuzaţii de violenţă sexuală ce vizează armata rusă din Ucraina.
Potrivit Ministerului britanic de Externe, ducesa de Edinburgh a cunoscut câteva supravieţuitoare ale violenţei sexuale, care şi-au împărtăşit poveştile. De asemenea, ea s-a întâlnit și cu femei strămutate din cauza luptelor şi copii deportaţi în Rusia, care au revenit în Ucraina.
Sophie a adus un omagiu celor uciși la Bucea, lângă Kiev, la doi ani după ocuparea acestui oraş de către armata rusă, în primăvara anului 2022.
În final, ducesa s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski şi soţia sa, Olena, cu care a discutat despre sprijinul pentru supravieţuitorii violenţelor sexuale.