RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 798. Trei morți la Odesa/SUA cer aliaților să trimită Kievului sisteme Patriot
Războiul din Ucraina a ajuns miercuri, 1 mai, în a 798-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Un atac rusesc cu rachete a ucis cel puţin trei persoane la Odesa, au informat autorităţile locale.
„Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite”, a declarat primarul oraşului, Ghennadi Truhanov, pe reţeaua de socializare Telegram. „Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor. Există daune la infrastructura civilă”, a reacționat, tot pe Telegram, și guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper.
Un atac cu rachete asupra Odesei efectuat de forţele ruse luni, 29 aprilie, a ucis cinci persoane, potrivit oficialilor locali.
Port la Marea Neagră vital pentru exporturile ucrainene, oraşul Odesa este în mod regulat vizat de atacuri mortale cu rachete şi drone.
Rusia loveşte necruţător oraşele ucrainene de luni de zile şi a avansat pe frontul de est înainte de sosirea ajutorului promis de americani.
Pentagonul vrea sisteme antiaeriene Patriot pentru Ucraina
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a încurajat statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care are nevoie de tot mai multe arme pentru a se apăra în faţa ofensivei rusei.
„Există ţări care au baterii Patriot, iar ceea ce facem noi este să continuăm să mobilizăm aceste ţări. Eu însumi am discutat cu liderii mai multor ţări chiar aici, în ultimele două săptămâni, pentru a-i încuraja să furnizeze mai multe echipamente”, a spus Austin la o audiere în Camera Reprezentanţilor.
Germania a anunţat deja că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia. Celelalte state membre ale UE care au în dotare astfel de sisteme sunt Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia.
Subiectul a fost abordat săptămâna trecută la o reuniune a miniştrilor europeni de Externe şi ai Apărării, care au promis suplimentarea ajutorului pentru Ucraina în materie de apărare antiaeriană, dar fără să anunţe noi angajamente pentru furnizarea unor sisteme americane Patriot, cerute insistent de Kiev.
Oficiali din ţările ce au în dotare astfel de sisteme afirmă că este dificil să le furnizeze Ucrainei, întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.
„Nu avem suficiente sisteme Patriot pentru a le putea oferi în acest moment. Nimeni nu se aşteaptă la acest lucru de la Polonia, ca stat din prima linie, toţi înţeleg că trebuie să ne protejăm propriul nostru spaţiu aerian, inclusiv în incidentele legate de rachetele ruseşti”, a explicat premierul polonez Donald Tusk.
Zelenski vrea să bage frica în ruși
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa are nevoie de „o accelerare semnificativă a livrărilor de armament” de la partenerii săi pentru a le permite trupelor să facă faţă asaltului rușilor, care avansează în mai multe sectoare ale liniei frontului.
Zelenski a menţionat în mod special armamentul furnizat de Statele Unite, afirmând că Ucraina contează pe livrări prompte pentru a distruge logistica rusă.
„Aceste livrări trebuie să se facă simţite în perturbarea logisticii ocupanţilor, făcându-i să se teamă de forţa noastră oriunde s-ar afla pe teritoriul ocupat”, a spus el.
SUA au adoptat recent un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari, punând capăt unei perioade de luni de zile de blocaj şi dând speranţe Kievului că stocurile sale de artilerie aproape epuizate vor fi realimentate.
După eşecul contraofensivei ucrainene din vara lui 2023, Rusia a preluat iniţiativa şi câştigă teren. În ultimele zile, Moscova a revendicat cucerirea mai multor sate – luni, a anunţat că a ocupat Semenivka, iar cu o zi înainte, Novobahmutivka.