RĂZBOIUL din Ucraina, ziua 880. Agresiunea rusă, pe agenda reuniunii CAE/Tensiuni în Marea Barenț
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, participă, luni, 22 iulie, la reuniunea omologilor din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Bruxelles.
Oficialii europeni vor aborda aspecte privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Orientul Mijlociu, precum şi diplomaţia digitală.
De asemenea, vor avea un schimb de opinii cu preşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), Nadia Calvino, în cadrul unui dejun de lucru informal, a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat de presă.
Discuţiile privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei se vor concentra pe accelerarea sprijinului militar pentru Ucraina, situaţia din sectorul energetic ucrainean, sancţiuni, coordonarea eforturilor diplomatice ale UE „în sprijinul Formulei de Pace a preşedintelui Zelenski”.
Cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, se arată în comunicatul de presă, miniştrii europeni vor aborda ultimele evoluţii de securitate, sprijinul UE pentru soluţionarea crizei din Fâşia Gaza, precum şi perspectivele procesului politic pentru o pace durabilă şi cuprinzătoare.
„În cadrul prânzului de lucru cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii va fi abordată intensificarea cooperării UE cu BEI pentru a adapta modalităţile de finanţare a obiectivelor de politică externă ale UE, în contextul provocărilor geopolitice actuale.
De asemenea, Înaltul Reprezentant pentru politică externă şi de securitate a UE, Josep Borrell, va prezenta Raportul de progres privind diplomaţia digitală”, adaugă sursa citată.
Rușii au interceptat bombardiere americane deasupra Mării Barenț
Avioane de vânătoare ruse au interceptat două bombardiere americane B-52H deasupra Mării Barenţ, în Arctica, potrivit Ministerului Apărării rus.
De îndată ce avioanele de vânătoare MiG-29 şi MiG-31 s-au apropiat, bombardierele strategice americane şi-au corectat traiectoria de zbor şi s-au îndepărtat de graniţa rusă, se arată în nota oficială.
După această manevră de interceptare, care a împiedicat producerea unei încălcări a spaţiului aerian rus, avioanele de vânătoare s-au întors la bazele lor.
Comandamentul rus a subliniat că zborul aeronavelor sale a avut loc cu respectarea strictă a standardelor internaţionale de utilizare a spaţiului aerian deasupra apelor neutre şi cu respectarea măsurilor de securitate.
Rusia raportează cu regularitate astfel de incidente în apropierea graniţelor sale din Marea Neagră, Norvegiei, Baltică şi Barenţ, aminteşte EFE.
În iunie, Moscova a acuzat Statele Unite că şi-au folosit zborurile cu drone de recunoaştere peste apele neutre ale Mării Negre pentru a ajuta Ucraina să lovească peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, notează AFP.
Moscova a avertizat că aceste survoluri cresc riscul unei „confruntări directe” între NATO şi Rusia şi că armata sa a fost instruită să pregătească un „răspuns operaţional”.