Reprezentant ONU: Cel puțin trei maternităţi au fost atacate şi distruse în Ucraina
Înaintea bombardamentului rus de miercuri asupra spitalului de copii din Mariupol, alte două maternităţi au fost atacate şi distruse în Ucraina, a declarat joi responsabilul din această ţară al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Jaime Nadal.
Cel din Mariupol „nu este singurul. La Jitomir (nord-vest), maternitatea a fost complet distrusă. La Saltivka, în aglomeraţia Harkov (nord-est), de asemenea a fost distrusă maternitatea”, a declarat responsabilul în cadrul unui videointerviu cu jurnaliştii de la sediul ONU din New York, fără a putea spune cine a fost la originea bombardamentelor şi dacă au provocat victime, potrivit The Guardian.
Jaime Nadal nu a precizat când au avut loc atentatele de la Jitomir şi Saltivka.
Maternitatea de la Mariupol „este a treia maternitate” bombardată „din câte ştim”, a ţinut să precizeze ulterior un purtător de cuvânt al agenţiei ONU, fără a exclude faptul ca alte unităţi similare să fi fost lovite de focuri de armă în ţară de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.
În Ucraina, există „69 de maternităţi şi centre prenatale”, a adăugat Jaime Nadal, indicând că UNFPA „a estimat la 80.000 numărul femeilor însărcinate care vor da naştere în Ucraina în următoarele trei luni”. În total, aproximativ 240.000 de femei sunt însărcinate în Ucraina, iar între 24 februarie şi 7 martie, 4.311 femei au născut, a spus el.
Peste 60 de spitale din Ucraina au fost bombardate de forțele ruse și cinci angajați din domeniul medical au fost uciși de când Rusia a început războiul în Ucraina, a declarat ministrul ucrainean al Sănătății, Viktor Liașko, citat de The Guardian.