Rusia susține că a dejucat o tentativă a forțelor ucrainene de a evacua batalionul Azov din Mariupol
Ministerul rus al apărării a informat sâmbătă că forţele ruse au deschis focul asupra unei nave ucrainene care încerca să evacueze comandanţii batalionului Azov din oraşul asediat Mariupol.
„Regimul de la Kiev nu renunţă la încercările de a evacua lideri ai regimentului naţionalist Azov şi mercenarii străini din Mariupol”, se arată într-un comunicat al ministerului rus citat de Agerpres.
Vineri seara, forţele ruse au tras tiruri de artilerie asupra unei nave cargo ucrainene în moment în care aceasta şi-a schimbat brusc direcţia şi a încercat să spargă blocada impusă portului Mariupol.
În urma acestor tiruri, nava Apache, sub pavilion maltez, a luat foc şi a anunţat că se va conforma cerinţelor Rusiei.
Potrivit Moscovei, nu există victime în rândul membrilor echipajului. Nava Apache şi echipajul său au fost escortaţi în portul rusesc Eisk, situat pe malul Mării Azov.
Membrii batalionului Azov au luptat împotriva forţelor ruse în Mariupol, oraş situat în sud-estul Ucrainei, între peninsula Crimeea anexată de Rusia şi regiunile separatiste din estul ţării.
Detaşamentul de operaţiuni speciale Azov, cunoscut anterior ca „batalionul Azov”, reprezintă un element cheie în campania de propagandă rusă care acuză autorităţile ucrainene de legături cu neonazişti.