Soldat ucrainean, șocat de felul în care soldații ruși își tratează camarazii: „Mănâncă la 20 de metri de cadavrele lor / Pur și simplu aruncă trupurile prietenilor lor în tranșee. Uneori nici măcar nu se deranjează să îi acopere”
Un soldat ucrainean, Dima, spune că a fost șocat de lipsa de sensibilitate a soldaților ruși față de proprii lor camarazi. Într-un interviu acordat jurnalistului și autorului britanic David Patrikarakos, soldatul a povestit cum o dronă a surprins o imagine care arată mai mulți militari luând masa într-o casă distrusă, chiar lângă camarazii lor morți.
„Ei mănâncă la 20 de metri de cadavrele în putrefacție ale camarazilor lor”, subliniază el, adăugând că „ei pur și simplu aruncă trupurile prietenilor lor în tranșee. Uneori nici măcar nu se deranjează să îi acopere. În urmă cu ceva timp am găsit un mormânt cu 15 cadavre în el. Au aruncat un pic de pământ peste ei și atâta tot”, a povestit Dima.
Dima a mai spus că sistemul Starlink al lui Elon Musk a schimbat cursul războiului pentru țara sa și că „cel mai mare aliat în acest război este corupția din Rusia și natura armatei sale”.
El a exemplificat spunând: „Soldatul de pe teren dă raportul ofițerului său: ‘nu este bine dar rezistăm’; următorul tip raportează: ‘rezistăm’; următorul tip: ‘merge bine!’. Acesta este motivul pentru care Putin nu știe cât de rău merg lucrurile”. Acesta povestește că nu a crezut că Vladimir Putin o să declanșeze cu adevărat un război împotriva Ucrainei fiindcă „o invazie are nevoie de o superioritate numerică de 2-1. „M-am uitat la armata lor de la granițe și era clar că nu o aveau. Este o nebunie. Uneori joci poker cu o mână proastă. Rusia joacă fără cărți deloc”, susține el.