Spionii Marii Britanii, raport incendiar: SOLDAȚII RUȘI care luptă în Ucraina se omoară între ei pe fondul consumului de alcool!
Serviciile de spionaj din Marea Britanie au pus pe masa autorităților de la Londra un raport incendiar cu privire la situația frontului din Ucraina. Potrivit informațiilor publicate de presa din Regatul Unit, soldații lui Vladimir Putin care luptă în război se omoară între ei pe fondul consumului de alcool.
Rupți de beți, mulți ruși nici nu mai ajung față în față cu trupele Kievului, ci sfârșesc fie împușcați de ai lor, fie, în cel mai fericit caz, pe un pat de spital din pricina rănilor suferite.
Care este adevărata față a Armatei Roșii
Datele publicate de Ministerul britanic al Apărării arată că, de la începutul campaniei în Ucraina, rușii au suferit pierderi uriașe, peste 200.000 de morți!
Însă, multe dintre aceste decese au survenit în urma unor incidente legate de consumul de alcool, după cum scrie The Guardian.
Astfel, în rândul trupelor ruse s-a înregistrat un număr „extrem de mare” de incidente, inclusiv decese, care pot fi atribuite consumului de alcool de către soldați, după cum menționează Ministerul britanic al Apărării. Numărul deceselor cauzate de consumul de alcool, deci în urma unor incidente fără legătură cu lupta pe front, reprezintă o minoritate din totalul deceselor, dar este una „semnificativă”.
De remarcat că aceasta nu este prima dată când se vorbește despre așa ceva. Cel mai recent, la 27 martie, un canal de ştiri în limba rusă de pe platforma Telegram anunța că un număr „deosebit de mare” de incidente, inclusiv crime şi decese, au legătură cu bețiile din rândul forţelor armate ruse care luptă în Ucraina.
Altfel, britanicii mai scriu că alte cauze ale deceselor soldaților ruși în afara luptei sunt pregătirea insuficientă în ceea ce priveşte mânuirea armelor, accidentele rutiere, dar şi echiparea nepotrivită pentru o astfel de vreme, care a provocat hipotermie printre militarii lui Putin.
Chiar dacă generalii ruși conștientizează că alcoolul consumat în exces este dăunător pentru atingerea obiectivelor trasate de Kremlin, soldații nu mai pot fi controlați și de multe ori refuză să mai asculte ordinele comandanților. În plus, dat fiind că în mare parte din societatea rusă consumul excesiv de alcool este la ordinea zilei, a devenit, cumva, o realitate acceptată tacit și în Armata Roșie.