SUA au stabilit că armata rusă a comis crime de război: Au fost atacuri ce vizează în mod deliberat civili, precum şi alte atrocităţi

Publicat: 24 03. 2022, 06:22
Sursa foto: Profimedia

Guvernul SUA „a stabilit că membrii forţelor ruse au comis crime de război în Ucraina”, a declarat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, potrivit CNN.

Statele Unite se bazează pe „o analiză atentă a informaţiilor disponibile din surse publice şi ale serviciilor de informaţii”, a spus Blinken într-o declaraţie citată de CNN, adăugând că revine instanţelor rolul de a stabili răspunderea juridică.

„Am văzut multe informaţii credibile despre atacuri fără discernământ şi atacuri ce vizează în mod deliberat civili, precum şi alte atrocităţi”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

El a invocat distrugerea „clădirilor rezidenţiale, a şcolilor, spitalelor, facilităţilor esenţiale, vehiculelor civile, centrelor comerciale şi ambulanţelor”, atacuri care s-au soldat cu „mii de morţi şi răniţi”.

Multe dintre aceste locuri au fost „identificate în mod clar ca fiind folosite de civili”, a explicat el, referindu-se la bombardarea unei maternităţi şi a unui teatru în care se adăposteau femei şi copii, şi în faţa cărora cuvântul „copii” era scris cu litere mari, în oraşul strategic Mariupol, asediat de armata rusă.

Până pe 22 martie, peste 2.400 de civili au fost ucişi în Mariupol, a spus el, citând oficiali din acest oraş-port.

Aproximativ 200.000 de persoane continuă să trăiască în acest oraş încercuit care a fost bombardat zilnic de la lansarea ofensivei ruse pe 24 februarie.

Acest asediu este o formă de „genocid”, a afirmat, la rândul său, marţi, pentru AFP, procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

Armata rusă „a folosit aceeaşi tactică în Groznâi (Cecenia) şi în Alep (Siria), unde şi-a intensificat bombardarea oraşelor pentru a zdrobi voinţa populaţiei”, a mai declarat Antony Blinken.

Preşedintele american Joe Biden l-a numit deja pe omologul său rus Vladimir Putin „criminal de război”, iar Uniunea Europeană a vorbit despre „o crimă de război majoră” în Mariupol.