EXCLUSIV | Ucraina, 31 de ani de independență și șase luni de război. Fost comisar european: „Asistăm la o violare flagrantă a acordurilor internaționale. Am văzut imagini despre care credeam că sunt posibile doar în filme”
Ucraina trăiește miercuri 24 august ziua absurdului, pentru că fix când ar trebui să serbeze 31 de ani de independență față de Uniunea Sovietică, marchează dureros și șase luni de când armata rusă i-a invadat teritoriul. Corina Crețu, fost comisar european, în prezent membru în Comisia de Politică Externă (AFET) a Parlamentului European, a declarat pentru Gândul că în lunile care au urmat invaziei Rusiei în Ucraina a văzut nu doar o violare flagrantă de către Rusia a acordurilor internaționale, dar și imagini despre care credea că pot fi vizionate doar în filmele.
Tocmai de aceea, oficialul european crede că se impune, mai mult ca niciodată, accelerarea negocierilor de aderare, atât pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia, cât și pentru țările din Balcanii de Vest, unde tensiunile sunt în creștere.
Vladimir Putin și apropiații Kremlinului văd doar “o operațiune militară specială” ce se întâmplă de șase luni în Ucraina. Bilanțul războiului pornit de Rusia arată însă realitatea tragică: zeci de mii de morți, milioane de refugiați, mii de școli distruse și sute de mii de persoane rămase fără adăpost. Aproape 9.000 de militari ucraineni au fost uciși în războiul cu Rusia, după cum declara șeful forțelor armate ucrainene, citat de Reuters.
„Europa traversează o situație excepțională, care privește viața noastră„
Legat de aderarea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei la Uniunea Europeană, fostul comisar european spune că, deşi acum nu există o procedură rapidă privind admiterea unui stat în Uniunea Europeană şi, așa cum spunea președinta Comisiei Europene, nicio aderare nu poate avea loc de pe o zi pe alta, crede că cele trei state fie vor primi susținerea necesară pentru o perspectivă de integrare pe termen lung, atunci când vor îndeplini criteriile prevăzute, fie liderii de stat şi de guvern vor decide dacă vor modifica aceste criterii.
Șase luni de lupte ruso-ucrainene, șase luni în care am văzut imagini despre care credeam că sunt posibil de văzut doar în filmele documentare.
Ucraina, ca şi Republica Moldova şi Georgia, au teritorii pe care au fost staţionate trupe ruseşti, aşa-numitele conflicte îngheţate, care acum, o parte, s-au reactivat. Ucraina, ca un stat suveran, şi-a manifestat de ani de zile, la fel ca Republica Moldova şi Georgia, intenţia de a deveni ţări candidate la Uniunea Europeană, ceea ce a determinat această reacţie de o agresivitate la adresa vecinilor noştri.
Până acum, aderarea la UE a luat, în medie, cam un deceniu pentru fiecare țară în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor criteriilor şi transpunerea în legislația națională a legislaţiei europene. Acum, vorbim însă despre o situație excepțională pe care o traversează Europa și care privește viața noastră și a celor care vor veni după noi. Opinia mea este că se impune accelerarea negocierilor de aderare atât pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia, dar și pentru țările din Balcanii de Vest, unde tensiunile sunt în creștere, iar statele candidate au făcut progrese semnificative pentru a îndeplini criteriile de aderare”.
„S-au pierdut deja atâtea vieți omenești în Ucraina”
Oficialul european susține că în Ucraina este de șase luni o violare flagrantă a acordurilor internaționale, iar Parlamentul European a adoptat sancțiunile propuse de Comisia Europeană, în încercarea de a opri războiul declanșat de invazia trupelor ruse.
Am tot sperat că nu se va ajunge la un război. S-au pierdut deja atâtea vieți omenești, tineri care aveau viața înainte și visau la o viața mai bună, tineri și vârstnici care au fugit in lume din calea războiului.
A venit vremea să ne amintim cuvintele lui John F. Kennedy: «Omenirea trebuie să termine războaiele, pentru că altfel războaiele vor termina omenirea». Speranța moare ultima”, a mai spus Corina Crețu.
„Statele UE să conștientizeze rolul lor în a ajuta populația să treacă peste greutăți”
Legat de crizele provocate de invazia Rusiei în Ucraina, Corina Crețu spune că, pe fondul exploziei prețurilor la alimente, gaze și energie electrică, populația țărilor din Uniunea Europeană suferă din ce în ce mai mult, iar perspectiva iernii – despre care oficialii și analiștii sun că ar putea să fie cea mai scumpă din ultimii 60 de ani – devine, pe zi ce trece, de-a dreptul înfricoșătoare.
Tocmai de aceea, statele membre trebuie sa conștientizeze rolul lor în a ajuta populația să treacă peste aceste greutăți, folosind la maximum și mult mai judicios șansele și fondurile europene aflate la dispoziție.
Ca fost comisar european pentru politică regională între 2014 și 2019, mi-am exprimat opinia potrivit căreia ar fi nevoie de sprijinul și, eventual, de finanțarea din partea blocului comunitar, pentru a ne asigura că anumite proiecte mari de infrastructura se vor finaliza la timp.
Statele membre nu pot acoperi singure diferența de preț a materialelor așa cum sunt stipulate în contracte și cele actuale, care sunt mult mai mari. Acest fapt are consecințe grave asupra execuției lucrărilor. Comisia Europeană ar trebui să găsească mai multe modalități de a ajuta statele membre, prin intermediul flexibilităților și al altor surse, pentru a reduce decalajul Est-Vest și pentru a accelera interconectarea Europei”, a adăugat Corina Crețu.
24 august, ziua independenței Ucrainei față de Uniunea Sovietică, serbată în vreme de război
Ucraina se pregătește miercuri, 24 august, în ziua în care sărbătorește independența față de Uniunea Sovietică, pentru posibile lovituri brutale din partea rușilor, spune președintele Volodimir Zelenski. În Kiev au fost interzise adunările, iar unii oficiali occidentali și ucraineni avertizează că Rusia se pregătește să atace din nou capitala.
Rusia și regimul lui Putin „sunt cu adevărat obsedați de date și simboluri, așa că ar fi logic să fie în alertă și să fie pregătiți pentru un atac de ziua independenței”, a declarat Andriy Yusov, șeful Direcției de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării.
Tot astăzi se împlinesc șase luni de la începutul invaziei trupelor ruse în Ucraina.
Volodimir Zelenski le-a spus compatrioților săi să aibă grijă de Ziua Independenței, deoarece pot avea loc noi bombardamente masive din partea rușilor.
„Este o zi importantă pentru noi toți și, de aceea, această zi, din păcate, este importantă și pentru inamicul nostru. Trebuie să ne dăm seama că sunt posibile provocări dezgustătoare și lovituri brutale ale Rusiei”, a spus Volodimir Zelenski, marți seară.
Jens Stoltenberg: „Poporul ucrainean se poate baza pe sprijinul NATO pentru cât de mult timp va fi nevoie”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis într-un mesaj video de Ziua Independenței Ucrainei că poporul ucrainean se poate baza „pe sprijinul NATO pentru cât de mult timp va fi nevoie”.
El a spus că războiul declanșat de Rusia este cea mai mare criză pentru securitatea Europei de la Al Doilea Război Mondial, iar forțele armate ucrainene și poporul ucrainean dau dovadă de un curaj extraordinar.
Și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a transmis că Uniunea este alături de „prietenii ucraineni în lupta lor pentru un viitor liber, independent și european”. Clădirea Comisiei Europene a fost luminată în culorile steagului Ucrainei pentru a marca ziua independenței.
Iohannis: „Agresiunea rusă nejustificată, neprovocată și ilegală trebuie să înceteze”
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare Ucrainei pentru declararea independenței de Uniunea Sovietică în urmă cu 31 de ani și a reiterat solidaritatea României cu poporul ucrainean și sprijinul pe care îl acordă după invazia Rusiei.
„Această agresiune rusă nejustificată, neprovocată și ilegală trebuie să înceteze”, a transmis Klaus Iohannis.
Și președintele Moldovei, Maia Sandu, a transmis admirația față de curajul și sfidarea pericolului de care dau dovadă ucrainenii, „apărători ai caselor lor și luptători pentru libertate, independență și democrație”.