LIVE | Ziua 459 de război: Rusia, atac „masiv” cu drone asupra Kievului, chiar de ziua orașului. Cel puțin o persoană a murit
Ziua 459 de război. Rusia a declanșat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică un atac aerian de amploare în două valuri asupra Kievului, care a ucis cel puțin o persoană, în timp ce capitala ucraineană se pregătește să sărbătorească ziua orașului.
Cele mai importante informații din ziua 459 de război
UPDATE 2: Zelenski cere parlamentului ucrainean să aprobe sancțiuni împotriva Iranului pe o perioadă de 50 de ani
Președintele Zelenski cere parlamentului ucrainean să aprobe sancțiuni pe o perioadă de 50 de ani împotriva Iranului, din cauza rolului acestuia în aprovizionarea Rusiei cu drone și echipamente militare pentru război, transmite The Guardian.
Aceasta ar include o interdicție completă a comerțului cu Iranul, a investițiilor și a transferului de tehnologii, relatează Kyiv Independent.
Un vot încă nu a fost programat. Anunțul vine la câteva ore după un atac în masă cu drone efectuat de Rusia, folosind 54 de drone Shahed de fabricație iraniană. Ucraina susține că a doborât 52 dintre ele.
UPDATE 1: Președintele belarus Alexandr Lukașenko, „transportat de URGENȚĂ la spital” după o întâlnire cu Vladimir Putin
Președintele belarus Alexandr Lukașenko a fost „transportat de URGENȚĂ la un spital” din Moscova, la scurt timp după ce a avut o întâlnire cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Informația a fost făcută publică pe Twitter de Valery Țepkalo, fost ambasador în Statele Unite, cel care a candidat împotriva lui Lukașenko la alegerile prezidențiale din Belarus.
Într-o postare pe Twitter, Țepkalo a spus: „Conform informațiilor preliminare, sub rezerva unei confirmări suplimentare, Lukașenko a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Central din Moscova după întâlnirea pe care a avut-o cu ușile închise cu Putin”.
Un mort la Kiev după un atac „masiv”cu drone ruseşti
Rusia a declanșat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică un atac aerian de amploare în două valuri asupra Kievului, care a ucis cel puțin o persoană, au declarat oficialii, citați de Reuters, timp ce capitala ucraineană se pregătește să sărbătorească ziua orașului, potrivit Reuters.
Sistemele de apărare aeriană au doborât cel puțin 20 de drone care se îndreptau spre Kiev, iar căderea unor resturi a ucis un bărbat de 41 de ani și a rănit o femeie de 35 de ani în oraș, a declarat primarul Vitali Klitschko.
Atacurile au avut loc în ultima duminică din luna mai, când capitala sărbătorește Ziua Kievului, aniversarea fondării oficiale în urmă cu 1.541 de ani. Ziua este marcată în mod obișnuit prin târguri stradale, concerte live și expoziții speciale la muzee – planuri pentru care au fost făcute și în acest an, dar la o scară mai mică.
„Istoria Ucrainei este un iritant de lungă durată pentru rușii nesiguri”, a declarat Andriy Yermak, șeful biroului președintelui Volodimir Zelenski, pe canalul său Telegram.
Mai multe cartiere din Kiev, de departe cel mai mare oraș ucrainean, cu o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori, au avut de suferit în atacurile din timpul nopții, au declarat oficialii, inclusiv cartierul istoric Pecherskyi, relatează Mediafax,
Martorii au declarat pentru Reuters că, în timpul alertelor de raid aerian care au început la scurt timp după miezul nopții, mulți oameni au stat în picioare pe balcoanele lor, unii strigând împotriva președintelui rus Vladimir Putin și sloganuri de tipul „Glorie apărării aeriene”.
Ce s-a întâmplat în ultimele zile pe frontul din Ucraina
Ziua 457 de război. Medvedev anunță momentul în care Rusia va declanșa „apocalipsa” în Ucraina
Ziua 456 de război. Armata ucraineană anunţă că a respins un nou atac cu drone ruse asupra Kievului