RĂZBOI în Ucraina, ziua 853: Ucraina și Republica Moldova încep oficial marţi negocierile de aderare cu Uniunea Europeană
Uniunea Europeană a lansat marți oficial negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, marcând un moment istoric în eforturile celor două țări de a deveni membre cu drepturi depline ale blocului european.
Evenimentul a avut loc în cadrul unei conferințe interguvernamentale la Luxemburg, unde oficialii europeni și reprezentanții celor două națiuni au început discuțiile formale menite să le aducă mai aproape de „visul integrării europene”.
Potrivit unei surse diplomatice, UE-27 va deschide negocierile cu Ucraina marți după-amiază, la ora 15:30 (13:30 GMT), urmată de Republica Moldova. Deschiderea acestor discuții vine după luni de negocieri interne intense în cadrul Uniunii, unde majoritatea statelor membre au reușit să convingă Ungaria să renunțe la veto-ul său, ce blocase anterior procesul.
Premierul ungar Viktor Orban s-a opus inițial discuțiilor, susținând că „Ucraina nu este încă pregătită pentru aderare” și exprimând rețineri față de ajutorul militar european pentru Kiev. Totuși, la summitul liderilor UE-27 din decembrie, Orban a cedat presiunilor și a permis demararea negocierilor.
După ceremonia de deschidere, negociatorii vor începe etapa de „screening”, examinând legislația ucraineană și moldovenească pentru a verifica compatibilitatea cu normele UE. Această fază durează în mod obișnuit între unu și doi ani, dar oficialii europeni sunt optimiști că „în cazul Ucrainei și Republicii Moldova, procesul va fi mai rapid, având în vedere progresele deja realizate”, a declarat un diplomat european.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca primele capitole de negociere să fie deschise înainte de sfârșitul anului, mai ales că Ungaria va prelua președinția semestrială a Consiliului UE la 1 iulie. Această schimbare ar putea complica și mai mult procesul, în contextul rezervelor exprimate anterior de Budapesta.
În decembrie 2023, liderii europeni au deschis calea pentru negocierile de aderare, iar Comisia Europeană a confirmat pe 7 iunie că atât Ucraina, cât și Republica Moldova au îndeplinit condițiile prealabile necesare. Totuși, Comisia a cerut Kievului să intensifice măsurile anticorupție și să protejeze drepturile minorităților, un punct de interes major pentru Ungaria din cauza comunității maghiare din Ucraina.
Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate în iunie 2022, într-un gest simbolic după invazia rusă, iar acum fac primii pași concreți către aderarea la UE. Cu o populație de peste 40 de milioane de locuitori și o economie agricolă puternică, Ucraina se confruntă cu provocări semnificative, inclusiv necesitatea unui ajutor financiar consistent. În același timp, Uniunea Europeană lucrează la reforme interne pentru a se pregăti pentru extinderea și îmbunătățirea guvernanței.