Un război extrem de DUR: Cât timp supraviețuiești în Ucraina dacă ești soldat și ieși în câmp deschis
Războiul din Ucraina este unul cum nu s-a mai văzut până acum, iar strategii militari din întreaga lume privesc cu atenție și își iau notițe. Multe dintre tacticile care au funcționat în trecut sau care erau considerate potrivite pentru timpurile moderne nu pot fi folosite în acest conflict.
De exemplu, Ucraina nu poate utiliza tancurile Leopard 2 primite de la aliații vestici așa cum a fost antrenată de țările NATO să facă acest lucru. Asta deoarece frontul este unul neobișnuit, o combinație de elemente vechi (mine, tranșee) și noi (drone, lansatoare de rachete high-tech).
Vadim Skibitski, un general-maior ucrainean, a declarat pentru Wall Street Journal că trupele și tancurile aflate în câmp deschis sunt detectate în cinci minute, în special de dronele folosite în număr mare de ambele părți. Datele colectate de acestea sunt procesate și analizate prin sisteme sofisticate de management al luptei.
„Astăzi, o coloană de tancuri sau o coloană de trupe care avansează poate fi descoperită între trei și cinci minute și lovită peste alte trei minute”, a explicat el.
În aceste condiții, elementul surpriză lipsește aproape cu desăvârșire în aceste zile în războiul care are loc în Ucraina.
„Zilele atacurilor în masă cu blindate, în care cuceream mulți kilometri de teren o dată, așa cum am făcut în 2003 în Irak – acele timpuri sunt duse deoarece dronele sunt atât de eficiente acum”, a declarat Bradley Crawford, general american retras din activitate, citat de Business Insider.
Ucraina și Rusia folosesc drone ieftine, încărcate cu explozibili, pentru a distruge ținte inamice. Aceste vehicule aeriene costă 400 – 500 de dolari și pot distruge arme de zeci de milioane de dolari, precum avioane de vânătoare. Prin comparație, un proiectil de obuzier de 155 de mm american M777, aflat în dotarea Ucrainei, poate ajunge să coste 3.000 de dolari.