UPDATE | Război în Ucraina, ziua 320. Papa Francisc: Războiul din Ucraina este o „crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”
Ziua 320 de lupte în Ucraina. Forţele ucrainene resping atacurile constante asupra oraşului Bahmut din Donbas (estul Ucrainei) şi îşi menţin poziţiile în apropiere de oraşul Soledar, din aceeaşi regiune, în ‘condiţii foarte dificile’, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
UPDATE ora 14:50 – Două femei au murit și mai multe persoane au fost rănite după ce un supermarket a fost lovit cu rachete rusești
Două femei au fost ucise și alte câteva persoane au fost rănite într-o lovitură cu rachete rusești asupra unui market din Shevchenkove, din estul Ucrainei, luni, a declarat guvernatorul regional, transmite Reuters.
UPDATE ora 13:30 – Papa Francisc: Războiul din Ucraina este o „crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”
Războiul din Ucraina este o „crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”, a afirmat Papa Francisc, citat de Sky News.
Papa Francisc a declarat că războaiele precum cel din Ucraina, în care zonele civile sunt supuse la ceea ce el a numit distrugere fără discriminare, sunt „o crimă împotriva lui Dumnezeu și a umanității”.
Francisc a făcut remarcile în discursul său anual adresat diplomaților acreditați la Vatican.
Papa a fost un critic al războiului de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.
La câteva săptămâni după invazie, el i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să „oprească masacrul”, scrie Mediafax.
UPDATE ora 13:00 – Salvatorii din regiunea Harkov scot oameni de sub dărâmături după un alt atac barbar al Rusiei
UPDATE ora 12:30 – ANALIZĂ | Dr. Leonid Gozman: ”Capitularea Rusiei, urmată de o desființare metodică a regimului Putin, ar putea oferi rușilor o șansă”
Leonid Gozman – doctor în psihologie și politician rus de opoziție – analizează un scenariu care ar avea ca rezultat încheierea conflictului din Ucraina în condiții care să asigure o pace pe termen lung. Analistul pornește de la premisa că regimul Putin trebuie ”desființat metodic”, numai într-un astfel de caz putându-se discuta despre anularea oricăror tentative de reluare a agresiunii ruse.
Nu este pentru prima oară când dr. Gozman aduce în discuție un colaps al regimului lui Vladimir Putin, rămânând același critic constant al Kremlinului, chiar dacă, în vara lui 2022, a fost arestat pentru 15 zile. Motivul? O comparație între războiul declanșat împotriva lumii întregi de Adolf Hitler și lupta pe care a dus-o Stalin împotriva propriului popor.
În cea mai recentă analiză a sa, politicianul rus de opoziție notează că războiul declanșat de Vladimir Putin pe data de 24 februarie 2022 ”nu are obiective care să poată fi atinse”.
UPDATE ora 11:00 – Viktor Orban critică dur ajutorul Europei pentru Ucraina: „Asta înseamnă că ești în război până la brâu”
Viktor Orban a susținut un nou discurs pro rus, care a dat naștere la îngrijorări în rândul liderilor europeni. Acesta a afirmat că statele europene sunt deja în război până la brâu și speră că nu vor intra până la gât.
Orban a declarat că cei care ajută Ucraina în războiul cu Rusia se află în război.
„O mare parte din Europa este deja implicată în acest război. S-au lăsat atrași în război. Cei care transportă arme sunt parte din război. Cel puțin până la glezne. Cei care antrenează soldații uneia dintre părți sunt băgați în asta până la genunchi”, spune Viktor Orban.
„Aceia care nu doar antrenează soldați, dar oferă ajutor operațional… Cei care antrenează trupe sunt legați de acest război. Dacă pentru un an întreg una dintre tabere este finanțată… Nu doar cheltuielile militare, dar și cele guvernamentale. Așa cum face Uniunea Europeană cu 18 miliarde de euro. Asta înseamnă că ești în război până la brâu. Sper din suflet că Europa să nu se bage în treaba asta până la gât“, mai spune el.
UPDATE ora 10:00 – Nouă militari ruşi ucişi în atacul de la Anul Nou la Makiivka, în estul Ucrainei, îngropaţi în weekendul Crăciunului după rit vechi în regiunea Sarama, în centrul Rusiei
Rude ale militarilor ruşi ucişi în atacul ucrainean de la Makiivka, în estul Ucrainei, de Anul Nou, au îngropat în weekendul de Crăciun după rit vechi cel puţin nouă dintre aceşti militari ucişi, în regiunea Sarama, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP.
Cel puţin 89 de militari, potrivit Moscovei, mult mai mulţi potrivit unor surse ruseşti şi potrivit Kievului, au fost ucişi în acest atac care a provocat emoţie în Rusia, efectuat potrivit Moscovei cu sisteme de tip HIAMRS, o armă furnizată Kievului de către Statele Unite.
Doi bărbaţi au fost îngropaţi la Toliatti, pe Volga, potrivit priamrului Nikolai Rents, care a salutat, pe reţele de socializare, militari plecaţi ”să apere interesele patriei, viitorului nostru şi viitorului copiilor noştri”.
Constructorul local de automobile AvtoVAZ a promis, prin intermediul unuia dintre conducătorii companiei, Dmitri Mihalenko, o susţinere financiară familiilor celor doi bărbaţi.
Alţi doi militari au fost îngropaţi în oraşul Novokuibîşevsk, potrivit autorităţilor locale, care i-au salutat drept nişte ”adevăraţi eroi”.
UPDATE ora 09:00 – Volodimir Zelenski: Forţele ucrainene rămân pe poziţii în două oraşe-cheie din estul Ucrainei
Forţele ucrainene resping atacurile constante asupra oraşului Bahmut din Donbas (estul Ucrainei) şi îşi menţin poziţiile în apropiere de oraşul Soledar, din aceeaşi regiune, în ‘condiţii foarte dificile’, a declarat duminică seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de DPA.
„Bahmut rezistă în pofida a orice. Şi chiar dacă cea mai mare parte a oraşului a fost distrusă de loviturile ruseşti, soldaţii noştri resping încercările constante ale ruşilor de a avansa”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn.
„Soledar rezistă, chiar dacă distrugerile sunt aici şi mai mari, iar situaţia este foarte dificilă”, a afirmat el, citat de Agerpres.
În discursul său, Zelenski a indicat că generalul Oleksandr Sîrski – comandantul Grupului de Forţe Est – a efectuat în ultimele ore o vizită în cele mai dificile zone din prima linie a frontului, direcţiile Bahmut şi Soledar, unde a organizat paşii necesari pentru întărirea apărării ucrainene, în special, transferul de unităţi suplimentare şi intensificarea focului asupra ocupanţilor, transmite agenţia de presă Ukrinform.
Cu ocazia deplasării la Bahmut şi Soledar, generalul Sîrski a decorat o serie de militari pentru curaj şi rezistenţă.
Citește și
- Război în Ucraina, ziua 319. Volodimir Zelenski, după ce Rusia a încălcat propriul armistițiu de Crăciun: Lumea a putut să vadă astăzi cât de false sunt cuvintele Moscovei
- Război în Ucraina, ziua 318. „Armistițiul” lui Vladimir Putin: Doi morți și 13 răniți în urma bombardamentelor în Bahmut, în ziua de Crăciun / Președintele Rusiei a participat singur la slujba de Crăciun la Kremlin (VIDEO)
- Război în Ucraina, ziua 317. Volodimir Zelenski: „Rusia vrea armistițiu pentru a ne opri progresele” / SUA și Germania trimit blindate în Ucraina
- Ziua 316 de război: Patriarhul Kiril al Rusiei, un puternic susținător al războiului din Ucraina, face apel la un armistițiu pentru Crăciunul pe rit vechi și cere încetarea focului
- Războiul din Ucraina, ziua 315. Rusia a reluat bombardamentele / Ucrainenii au doborât 500 de drone
- Ziua 314 de război. Summitul UE-Ucraina va avea loc la Kiev, pe 3 februarie / Volodimir Zelenski: Avem informaţii că Rusia plănuieşte un atac prelungit cu drone Shahed