VIDEO| Mărturia tulburătoare a unui copil din Mariupol: „Este sângele tatălui meu. Poţi filma un film de groază aici”
Mariupol rămâne în continuare blocat, trupele ruse nefiind de acord să permită ajutoarelor umanitare să intre în oraș, potrivit unui consilier al primarului. Unul dintre copiii captivi a publicat un jurnal în care descrie ororile războiului pe care le trăiește din 24 februarie.
„Am strâns zăpadă ca să o topim și să bem apă. Ieri, la 4:00 dimineața un obuz a venit spre noi. A distrus tot. Geamul e spart, din fericire, doar pe exterior. Sticlă spartă. Se aud explozii.Suntem pe coridor. Aici dormim, aici sunt lucrurile noastre. Aici avem zăpadă. Am strâns-o ca să o topim şi să bem apă A fost lovit spitalul. Acolo, undeva, este vatra unde facem focul. Părinţii au coborât să încălzească apă. Uite-i acolo!”, se arată în videoul publicat de Mihailo Podoliak.
„Totul este distrus”
Peste 100.000 de civili sunt în continuare captivi în oraș, oamenii având nevoie de asistență medicală și provizii pe care nu le-au mai primit de 36 de zile.
Pe 12 martie, ieri, la 4:00 dimineaţa un obuz a lovit blocul nostru. A distrus tot. Mama şi cu mine eram la adăpost, iar asta ne-a salvat de fragmentele care au zburat spre noi.Alţi doi oameni au fost răniţi, dar numai puţin. Totul e distrus. Poţi filma un film de groază aici. Sânge… Este sângele tatălui meu”, este mărturia teribilă a copilului din Mariupol.
Trei rachete au lovit vineri o zonă rezidențială din apropierea orașului-port Odesa, din sudul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Maksym Marchenko într-un videoclip postat online, adăugând că au fost victime, relatează Reuters.