VIDEO| Un politolog pro-Putin amenință Europa cu folosirea armelor nucleare: „Nu va mai rămâne nimic din Varșovia, într-o jumătate de secundă!”
Politogul Serghei Miheiev a amenințat cu „o lovitură nucleară care va fi aplicată Europei”, dacă NATO va trimite „oriunde” o misiune de menținere a păcii, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.
„O să primiți o lovitură nucleară! Dacă adunați un contingent NATO de menținere a păcii, dacă îl introduceți pe undeva…, da, o să fie război nuclear! Bravi polonezi, din Varșovia voastră nu o să mai rămână nimic, într-o jumăte de secundă! Bravi germani, bravi estoni și baltici curajoși”, a declarat propagandistul Kremlinului, potrivit Obozrevatel și citat de site-ul Libertatea.
Miheiev: „Ar fi un colaps complet pentru Europa”
„Nu exclud ca toată această isterie să pregătească treptat opinia publică din Europa pentru un posibil război nuclear cu Rusia. Sper că acest lucru nu se va întâmpla, pentru Europa ar fi un colaps complet”, a mai spus analistul pro-Kemlin.
Pe 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că a pus arsenalul nuclear al Rusiei în stare de alertă. Președintele rus ar putea să amenințe Occidentul cu folosirea armelor nucleare, dacă rezistența ucraineană la invazie va continua, epuizând soldații și distrugând echipamentele militare, potrivit unei evaluări a Agenției de Informații pentru Apărare din SUA.